… un fel de cum s-au descurcat respectivii cu „managementul crizei”, dacă vreți. E, dacă vreți, o privire simplistă, pentru că o situație de-asta ține de mult mai multe aspecte (avocat, probe, martori, denunțător, interferențe șamd). Am mai scris în ultimii ani câte ceva, dar m-am ferit de interpretări, am așteptat niște sentințe. Atenție, eu nu discut despre dosare și cât de bune/rele sunt condamnările. N-am turbări că intră unul și nu intră altul, sunt conștient și mulțumit că nu depinde de mine.
Cazul lui Gabriel Berca e de manual, la „așa nu!”. După prima condamnare și până la ultima, și-a folosit agoniseala de angajat la stat pe o campanie turbată contra DNA, dar și împotriva judecătorilor și denunțătorului. Resursele alocate campaniei au ajuns pentru 2-3 televiziuni, 2-3 ziare influente și 2-3 importanți ziariști, toate centrale. Nu știu cât a fost, dar, iată, n-a meritat. Banu a fost la pachet cu Berca, 3 și, respectiv, 2 ani, cu executare.
Cazul Ciubotaru. A încercat rețeta lui Berca, dar s-a zgârcit, n-a avut alonjă pentru atacuri consistente în presa centrală. 3 ani cu suspendare.
Cazul Stavarache. A luat 4 ani cu executare, după ce ziariștii care l-au linșat mediatic „și-au dat seama” că au „greșit” și au întors armele. Nu și-au cerut scuze că i-au inventat conturi în străinătate și alte măscări. După ce Curtea Constituțională a divorțat SRI de DNA, autorii linșajelor au început să atace DNA și judecătorii. Subțire în presa centrală, totuși. 4 ani cu executare.
Nu mai amintesc despre Voiculescu, Udrea, Ridzi etc.
Cei care și-au văzut de procese fără scandal și au dus argumentele numai în fața instanței au scăpat. Deci, zic și eu, poate că nu e bine pentru cineva aflat într-un astfel de necaz să sară la beregata anchetatorilor, denunțătorilor și judecătorilor. Să spui că denunțătorul e analfabet și imoral nu pare să ajute.
Uite cazul lui Banu, s-a plâns că un anchetator i-a pus în față o declarație prin care Berca se dezicea de el. Păi serios, declarația lui Berca era reală, Banu a reacționat la impuls și a dat pe gușă. De ce să ataci anchetatorul care i-a arătat articolul? Ah, că după aia Banu s-a răzgândit și a spus că nu ține minte dacă el a vrut să facă denunț pe loc sau a venit cu el scris după aia…
Ca ziarist, părerea mea e că, pe parcursul unui proces, dacă nu asiști în sală la audieri, nu ești de specialitate ori nu apelezi la un specialist, e bine să te abții. E contraindicat să redai frânturi din dosare, doar ca să aperi o parte sau alta. La dosarul B&B, de pildă, apărătorii din presă au tot omis să scrie despre terenul dat/luat mită. În rest, nu cunosc, nu mă bag în seamă.
PS. Apropo de Școala din Ardeoani, poate recitim o discuție interesantă. Apoi, să vedem ce se alege de dosarul celor 4 martori mincinoși.
Lasă un răspuns