Din cauza unor sentințe date la Onești și Bacău, statul român are de plătit despăgubiri obținute la CEDO de către un fost primar din Sf. Gheorghe.
Cum a ajuns statul român să-i plătească despăgubiri fostului primar UDMR de Sfântu Gheorghe care a îndepărtat tricolorul de pe clădirea PrimărieiJudecătorii CEDO au pronunţat, marţi, o nouă condamnarea a statului român la plata unor daune materiale şi morale, ca urmare a nerespectării de către magistraţii români a dreptului la un proces echitabil. De data aceasta, beneficiarul sentinţei CEDO este un politician udemerist: Albert Almos, fostul primar din Sfântu Gheorghe, actualmente senator, căruia, după cum au stabilit judecătorii europeni, statul trebuie să-i plătească 6755 de euro – din care 2755 euro daune materiale, 2000 de euro daune morale şi 2000 de euro cheltuieli de judecată.
• Albert Almos a dat în judecată statul român la CEDO în septembrie 2003, după ce Judecătoria Oneşti şi apoi Tribunalul Bacău i-au respins contestaţiile la cele două amenzi contravenţionale de câte 50 de milioane de lei vechi încasate în iunie 2002 din partea prefectului de atunci al judeţului Covasna, pesedistul Horia Grama.
• Edilul a contestat imediat cele două amenzi la Judecătoria Sf. Gheorghe, de unde procesul a fost strămutat la Judecătoria Oneşti, ai cărei magistraţi au respins ambele contestaţii, ignorând argumentele avocatului lui Albert Almos privind un viciu de procedură ce anula din capul locului cele două amenzi, anume că în procesele-verbale nu se preciza data comiterii contravenţiilor, astfel încât, potrivit prevederilor legale, acestea erau lovite de nulitate absolută.
• La fel de „profesionişti” s-au arătat apoi şi judecătorii Tribunalului Bacău, care i-au respins lui Albert Almos atât recursul împotriva sentinţei Judecătoriei Oneşti, cât şi contestaţia în anulare, astfel că acesta s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului, cerând daune materiale de 3168,66 de euro – echivalentul celor două amenzi de câte 50 de milioane de lei vechi fiecare – şi daune morale de 50000 de euro.
• După şase ani şi jumătate de aşteptare a venit şi concluzia judecătorilor CEDO: magistraţii români de la Judecătoria Oneşti şi Tribunalul Bacău au încălcat fără nici un dubiu prevederile articolului 6, alineatul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care statuează dreptul oricărui justiţiabil la un proces echitabil. Drept care judecătorii europeni au decis că statul român trebuie să-l despăgubească pe ex-primarului din Sf. Gheorghe cu cele 6755 de euro menţionaţi mai sus, bani ce trebuie plătiţi în termen de cel mult trei luni.
Integral, în Gândul.
Lasă un răspuns