Toată lumea se întrece să-l tăvălească în osanale pe George Bacovia, pentru vina de a se fi născut… în Bacău. O actriță – nu-i știu numele – își coboară vocea, încercând să recite o poezie. De fapt, nu recită, ci imită, închipuindu-și cam cum și-ar fi rostit poetul propria creație.
Ce facem acum, maimuțărim poeții? Cum procedăm cu scena sărutului imposibil al lui Eminescu? În ce stare o fi fost, când a descris-o?
Fruntea alba-n părul galben
Pe-al meu braț încet s-o culci
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci”– Dorința, de M.Eminescu.
Să văd eu actorul care pune în scenă faza asta. Ea, cu buzele-n ceafă, el cu trompă.
Poezia se recită după starea actorului, care o interpretează și îi adaugă valoare artistică. Vrem să-l imităm pe Bacovia? Foarte bine, bem un șpriț și tragem la aghioase pe-o bancă, în parc. Mai bine așa, decât pe-o scenă, să ne facem de râs.
Actorii din Bacau au talente, nu talent.
Bacovia nu avea voce groasa;exista discuri de vinil…ascultati-le:)
Cit despre „talentele” actorilor lasati-o balta…nu stiti despre ce vorbiti.
Va asteptam vineri 23 septembrie la avanpremiera spectacolului „Domnisoara Iulia” de August Strindberg sau duminica, 25 septembrie la premiera cu acelasi titlu…
Poate va schimbati parerea:)
Sigur, asta numai daca vreti;s-ar putea sa nu vreti din cauza unor…idei preconcepute vizind talentul si talentele…