Era anul electoral 2004, când un reporter Antena 3 trimis pe teren spunea într-un stand-up că Bacăul este „un oraș de nespălați”. Pentru băcăuanii recenți, trebuie să amintesc despre programul de apă de la momentul ăla: patru ore dimineața, patru ore seara!
Din 2004 până în 2022 au trecut 18 ani și multe zeci de milioane de euro s-au cheltuit pentru rezolvarea problemei apei. Chiar și așa, uite că periodic apare câte-o criză, cum e asta care tocmai pare că se termină.
Pentru că am mai fost întrebat, iar pe rețelele de socializare tot apare mirarea că aducem apă de la peste 60 de km, din lacul de acumulare Poiana Uzului, vă zic pe scurt ce-mi amintesc.
Încă din vremea administrației Sechelariu, la începutul anilor 2000, s-a făcut un studiu – s-au dat pe el vreo 300.000 de dolari (sau ECU sau euro sau ce monedă era mai puternică la ora aia!) – care să spună de unde e bine să aducem apă. S-au luat în calcul sursele apropiate de oraș, râurile Bistrița și Siret, dar și Bâtca Doamnei și Poiana Uzului.
Apele Bistriței și Siretului au fost scoase din calcul, fiind contaminate prea tare, conform studiului. De la Bâtca Doamnei se alimentează Piatra Neamț, e relativ aproape de Bacău, însă soluția nu a fost considerată optimă, pentru că necesita pomparea apei. Sursa era bună, chiar dacă peste ani a avut probleme cu bacteria Clostridium Perfringes. În 2001, se scria în presa de la noi că „Bâtca Doamnei este singura soluție să scăpăm de apa neagră”.
S-a ales soluția aducțiunii de la Valea Uzului, pentru că avea apa cea mai curată, mai bună pentru consumul uman și necesita cel mai puțin tratament. Alt avantaj era că putea fi adusă gravitațional, chiar dacă de la o distanță mai mare decât ar fi fost Bâtca Doamnei. Calculele spuneau că, pe termen lung, e mai ieftin.
Nu știu dacă un studiu făcut azi ar identifica alte variante sau ar releva că una dintre surse și-a modificat parametrii.
Lucrările le-a început RAGC în 2007 sau 2008, în timpul directorului Adrian Craiovan, iar finalizarea și recepția s-au făcut în 2011, în mandatul de director al lui Răzvan Găină.
Cam asta e cu aducțiunea de la Poiana Uzului, e o „coproducție” cu mulți responsabili de-a lungul timpului și mulți bani, zeci de milioane de euro, mare parte europeni, cheltuiți pentru o problemă încă nerezolvată complet.
Din anumite puncte de vedere, față de 2000 nu s-a schimbat mare lucru, în campanie se promite tot apă și, ocazional, Bacăul devine un „oraș de nespălați”.
Lasă un răspuns