
Când termina argumentele, opoziția îl ataca pe primarul Cosmin Necula la… legitimitate. Chjipurile, avea doar vreo 19.000 de voturi, deci cam 13% dintre cetățenii cu drept de vot ai mun’cipiului.
Primarul nou ales al Bacăului, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a cărui echipă a bătut monedă patru ani pe absența-legitimității-în-lipsa-voturilor, se vede acum de partea cealaltă a vorbelor. El are chiar mai puține voturi, ceva peste 14.000, ceea ce îl duce sub 10%…
Treaba e că legitimitatea unui primar nu are a face cu numărul de voturi, nu îi poți reproșa că nu a ieșit lumea la vot, nici că nu există un tur al doilea, după cum nu avem de unde ști pe cine ar fi preferat cei care au stat acasă.
Ca o paranteză, mi-ar plăcea să cred că votanții lui Sergiu Sechelariu au fost la urne și ăștia-s toți, dar mi-e teamă că m-aș înșela singur.
Revenind la primarul ales, funcția se câștigă la urne, dar legitimitatea se obține prin muncă și realizări concrete. Indiferent de scepticismul unora și optimismul altora, avem patru ani la dispoziție să vedem dacă Bacăul e condus de un primar legitim.
Lasă un răspuns