
Auzim des „5 candidați pe-un loc” la nu-ș ce facultate. Sau 3, 4, n pe-un loc. De pildă, s-a încetățenit ideea că, dacă 500 de candidați dau examen pentru 100 de locuri, avem „5 candidați pe-un loc”.
În realitate, ca să fii în primii 100, admis deci, trebuie să fii mai bun decât alți minimum 400 de concurenți. Cel din capul listei va fi mai bun decât 499 de candidați.
Cam așa zic să se calculeze, ca să aibă o logică. De ce n-o facem? Păi te inhibă să știi că te bați cu 400, preferi să te iluzionezi că e suficient să fii mai bun decât alți 5. Primul picat, cel de pe locul 101, e mai bun decât 399, dar nu-i folosește la nimic.
Lasă un răspuns