Am fost un dobitoc

Noiembrie 2003, întâlnire importantă la Prefectură, Comisia de Dialog Social. Ședința era condusă de subprefectul Gabriel Vlase. A doua zi, am scris în Ziarul de Bacău:

Dacă autoritățile închid Combinatul,
Aproape 1.000 de oameni de la Sofert rămîn pe drumuri

Instalația de uree – principalul poluator din cadrul combinatului – este cea care mai ține în viață societatea Sofert SA. Închiderea acestei instalații înseamnă închiderea întregii platforme chimice.
(…)
Subprefectul Gabriel Vlase a declarat la Comisia de Dialog Social că „eu, unul, nu mai vreau ca Sofert să polueze”. Vlase a opinat că închiderea combinatului ar fi o soluție, deoarece problemele sociale generate de această măsură s-ar rezolva ușor.

„Circa 600 de oameni nu sînt o problemă specială, deoarece Bacăul poate absorbi această forță de muncă. Oricum, cei care au fost buni au plecat deja de la Sofert”, a spus subprefectul Vlase.

Au trecut șapte ani și ceva de atunci. Mi-a convenit să-l trântesc pe Vlase: îndrăznise să se ia de locurile de muncă de la Sofert. Acum, n-aș mai scrie așa, vestita ceață de la CICh ne învăluie tot mai des. Știu că soluția lui Vlase era cea mai bună. Se închidea, nu era criză, oamenii își găseau altceva. Timpul rezolva o rană mică. Acum, ce ne facem?

• PS. Sigur, interesele politice erau foarte mari, iar Nicolaie și le-a rezolvat mereu la nivel înalt. Propunerea lui Vlase oricum n-ar fi fost pusă în practică, dar e o lecție pentru ziariști, să evite populismele și demagogia. Momentul ăla, eu l-am ratat atunci.