Avocatul Cătălin Dancu, fost apărător al lui Dumitru Sechelariu, este de părere că noul dosar este o făcătură a DNA, pentru că nu s-a realizat flagrantul și judecătorii vizați de șpagă nu apar nicăieri.
Dancu l-a apărat pe fostul primar în celălalt dosar de corupție, care se va relua de la zero în câteva zile, după mai bine de doi ani de aventuri prin tribunale. Acum, Dancu îl mai apără doar pe fostul viceprimar Laurian Lucaș, pentru că Sechelariu l-a concediat.
L-am sunat pe avocat, care s-a grăbit să-și susțină fostul client:
Nu este atât de prost Sechelariu. Mai avea puțin și i se închideau dosarele. Pentru ce avea nevoie de trafic de influență, pentru ce? Orice om în locul lui e mai preocupat să se ocupe de familie, decât să îngrașe niște judecători.
Dar, presupunând că DNA avea date, informații, convorbiri telefonice, că domnul Sechelariu ar fi vorbit cu niște judecători prin intermediul unor persoane interpuse… Dacă era așa, de ce DNA n-a așteptat și n-a luat în flagrant și judecătorii? Nu era interesant să pui mâna pe un asemenea pește mare, să lași intermediaruol să se ducă cu banii și acolo să faci flagrant? Dacă tu, DNA, vroiai un dosar național celebru, luai frumos ascultai, urmăreai și făceai frumos flagrantul…. săltai pe toți, și denunțători, și judecători… și pe toată lumea.
Păi chiar credeți că, în țara asta-s toți proști, numai DNA-ul sunt deștepți? Deocamdată, viața a arătat că proștii sunt ei. dosarul ăsta e o făcătură proastă, o răzbunare a celor de la DNA. impresia mea e că suntem în țara lui Hugo Chavez aici. Dictatorul din Venezuela, unde el face legi, el numește judecători, el decide.
L-am întrebat pe avocatul Dancu în ce relații mai e cu fostul său client:
Azi după-amiază, conform Contrasens, Sechelariu s-a simțit brusc mult mai bine și a plecat din spital, pe la morgă. Instanța de la București decisese în urmă cu o oră că patronul de la Deșteptarea, Letea, Selena, Transport Public poate fi cercetat în stare de libertate. Cu ocazia asta, am aflat că fostul primar este cercetat penal.Sunt în relații foarte bune. Când îl văd, îl salut.
Despre eliberarea pe la Morgă a lui Sechelariu, a mai scris Kaysha.


Lasă un răspuns