Dragos Paul Aligica este publicist al Revistei 22, cerceteaza si preda sisteme economice comparate si analiza institutionala la George Mason University si este membru fondator al Centrului de Analiza si Dezvoltare Institutionala din Bucuresti. Asta e prezentarea de pe blogul contributors.ro. Mi-a atras atenția un articol, despre stângismul presei americane. El merită citit integral, eu am ales un fragment referitor la bloguri.
Spuneam ca excesele strigatoare la cer facute de mass media pro-Obama din 2008 au fost picatura care a umplut paharul. Ca publicul a inceput sa se trezeasca si ca implicatiile pentru viitorul mass media si al democratiei sunt imense. Sa incheiem discutand putin aceste reactii si factorii ce schimba actualul peisaj:
1. Prima este o reactie umana naturala in fata oricarei forme de propaganda, odata detectate. Ca si in cazul regimurilor comuniste, cand publicul stia sa discearna in comunicatele si discursul oficial elementul de propaganda de cel informational si astfel sa descifreze ce se ascunde in spatele barajului propagandistic, si publicul american a invatat sa recunoasca distorsiunile si marotele jurnalistilor.
2. Un al doilea factor este aparitia unor canale alternative care prezinta analize si informatii dintr-o perspectiva de dreapta. Fox News a reusit sa devina principalul canal de stiri in SUA valorificand tocmai reactia publicului la partizanatul canalelor standard.
3. A treia forta este cu adevarat revolutionara si este reprezentata de aparitia unei noi forme de jurnalism pe Internet. “Blogerii” sunt indivizi privati cu interese si expertize diferite, care posteaza zilnic pe Internet informatii, analize, opinii cu privire la evenimente si dezbateri de interes public. Ei alcatuiesc impreuna o retea cu milioane de noduri, care practic revolutioneaza modul in care este gandit si practicat jurnalismul. Forta acestei retele vine din descentralizarea si flexibilitatea ei. Informatia si expertiza sunt mobilizate in numai cateva minute, din toate colturile lumii, evenimentele sunt filtrate si analizate din nenumarate perspective, astfel incat avantajul comparativ pe care organizatii mass-media standard, bazate pe centralizarea informatiei, il aveau pana de curand este practic spulberat. Partizanatul indivizilor se neutralizeaza reciproc si se autoechilibreaza, informatia este filtrata si verificata prin mii de surse si forme de expertiza. Obiectivitatea sau acuitatea emerg ca proprietati sau trasaturi ale functionarii sistemului in care fiecare individ este participant si nu depind de o persoana sau institutie. Rezultatele sunt revolutionare.
Sa incheiam prin a sublinia importanta acestui ultim element. Intr-adevar, potentialul pe care internetul il are in a schimba regulile jocului este imens. Viitorul mass media este acolo. Vechile canale si organizatii media pierd treptat monopolul stirilor si al interpretarii lor. Se intampla sub ochii nostri. Dar ce inseamna asta pe termen lung inca nu putem sti.
Integral, aici.
Lasă un răspuns