De mai mult timp vreau să scriu despre cât de prost se aleg sincroanele la Realitatea TV Bacău, despre lipsa lor totală de relevanță. Am aici și un exemplu:
Să revedem ce-a zis Benea în ședință:
Proiect de hotărâre privind aprobarea planului de actiune privind combaterea înzăpezirii, poleiului și a gheții pe drumurile județene, aflate în administrarea Serviciului Public Județean de Drumuri Bacău pentru iarna 2010-2011. Cu unanimitate, a fost aprobat.
Eu știam, de la grădinița de presă, că sincroanele se aleg în așa fel încât să dea credibilitate unei știri. Ce relevanță are ce-a zis omul în ședință? N-are! Dacă ar fi vrut să nu-l pună într-o situație ridicolă, ar fi trebuit să-l tragă deoparte și să-l întrebe ceva, să-i ia o opinie despre cum o să fie cu deszăpezirea, dacă-i ajung sau nu banii șamd. Decât să-l dai turuind un titlu de proiect de hotărâre, mai bine deloc.
Ăsta e doar un exemplu, dar regula e că geniile de la RTV Bacău aleg sincroane care nu spun nimic. E ca și cum faci o cronică de ședință, și-l citezi cum zice Bună ziua! sau când anunță ordinea de zi.
sincronul este din sedinta de acum 2 luni:) si nu din sedinta de luna asta….ceea e si mai penibil.harsti:)!