Monica Macovei ne propune o utopie, o lume idilică, în care toți corupții ajung la pușcărie, iar sărăcia dispare prin eliminarea evaziunii din economie, de la 50 de miliarde de euro pe an, la ZERO. O societate de basm, în care ea e regina anticorupției președintă și în care nu există traseism. Eh, aici cred că ar fi o portiță, probabil ar fi legal doar traseul procuror-avocat-oengist-ministru al Justiției – PDL – europarlamentar PDL – candidat independent.
Monica Macovei găsește cauza și soluția pentru cutremure: defrișările și împăduririle. Fără să promită, deducem că ambele se vor reglementa și astfel va fi anihilată nu doar corupția gen ”Hrebenciuc”, ci și zona seismică Vrancea. Neapărat să venim la vot, „durează doar șapte minute”. Și aici e o mică neconcordanță, tabăra în care se afla ea la un moment dat a reușit să dea câte un vot pe minut, pentru Băse, pe la ambasada din Paris. Nici pâs despre asta, să nu tulburăm imaginea idilică a României Viitoare sub conducerea Monicăi Macovei!
Mi-e dragă Monica Macovei, am mai spus-o, a scos din codul Penal calomnia și insulta, a aditivat DNA, deși poate ar trebui să admită și meritele lui Morar. Problema e că vorbește cu dinții strepeziți, turuie vorbe, concepte, promisiuni ca o preoteasă într-un cult al unei Românii ideale, al unei lumi „de dincolo”, față de care Raiul biblic e mic copil. Candidatura independentei Monica Macovei este o utopie, mi-aș dori să trăiesc în ea, dar societatea omenească încă nu se ridică la nivelul profețit de blânda fostă procuroare.
Iertați-mi blasfemia, dar Monica Macovei are ceva din felul de exprimare al lui Dan Diaconescu. Nu, nu e coruptă ca el, dar se exprimă tot liniar, enervant de egal, folosește vorbe mari doar ca să nu fie nevoită să spună – concret – ce vrea să facă la Cotroceni.
Rămân fan al Monicăi Macovei, e tare dulce când bea apă și ține să precizeze „să știți că era apă, nu altceva!”. Biata de ea trebuie să fi rămas cu sechele după atacul jegos al Evenimentului Zilei, „Keep walking, Monica”. Dar, la rândul ei, face greșeala să pună ștampila „corupt” oricărui om anchetat. Aceeași atitudine a imprimat-o blânda Monica Macovei și în campania de pe internet. În afara unor idei senzaționale, o armată de postaci atacă nedem orice opinie contrară candidatei.
Nu are angajați în campanie, e slujită de „voluntari”, care probabil s-au decorporalizat, trăiesc de două luni cu oxigen, n-au de plătit chirii, rate la bănci, nu mănâncă. Nici dacă ajunge Monica Macovei președintă nu vor avea nevoie de nimic de la ea, drept răsplată.
Ce ne descrie Monica Macovei, o lume utopică sau o religie nouă? Am plecat înainte de final, n-am aflat dacă voi trăi mai bine pe lumea aialaltă sau mă voi reîncarna în vreo vietate fericită.
Urmăriți filmarea slujbei conferinței de presă susținute de Monica Macovei:

O ataci pentru că nu ți-a plătit bani pentru campanie? Scutește-ne, istoria ne arată că ești unul din slujbașii unul-altuia, plătit cu bani publici prin diverse modalități.
Pe logica ta, cei care o lauda au primit bani.