Vasile Oprișan, șeful Poliției Bacău, a fost avansat la gradul de chestor, anunță Ziarul de Bacău. În sine, o avansare e mai mult un eveniment personal al celui vizat, dar fiind vorba de șeful polițiștilor băcăuani, momentul merită semnalat.
N-am cunoscut toți șefii de poliție care au fost în Bacău, după Revoluție. Știu de Berbece, parcă, butoiașul pitic, în vremea căruia s-a dezvoltat zona imobiliară numită duios „Vilele Coloneilor”, prin Hemeiuș. Apoi, din nefericire, nu chiar imediat, Bacăul l-a avut la cârma poliției pe Constantin Niță, care n-a fost altceva decât „Ghiță Pristanda” al protipendadei, care număra „diplomele” de bac ale lui Seche de dădea strechea în învățământul băcăuan.
A mai fost prin Bacău și Vasile Vrabie, un personaj șters, care n-a făcut mulți purici, nu s-a remarcat cu nimic.
Vasile Oprișan e un polițist cu școală de polițist, care a avansat temeinic, pe muncă. De altfel, nu s-a sfiit niciodată să-i ironizeze pe cei care săreau treptele la „excepțional” și fără bază în fapte. Pentru presa băcăuană, Oprișan e cel mai destupat șef de poliție și nici n-am auzit să fie un om al exceselor. Plus că Bacăul nu sare calul la infracționalitate, iar meritul – sau măcar o parte din merit – îi aparține și proaspătului chestor.
Vasile Oprișan a fost și invitat la Divanul VIP.
Bai aghiuta sa nu l freci putin pe oprisan? Valeu.cum se poate? A abdolvit scoala de militie in 88 .parca era si specializarea dubla militie securitate.in 1989 era la filaj pe str razboieni din bacau o fosta rotiserie,unde hrebenciucu se intalnea cu kgb istii gen durac ivan un gru adica calau kgb ist omul lui proc sef goaga .oprisan cu reportofonu ascuns in dreptul inimii ( in spatele buzunaruluide la piept) asculta complotistii care dadeau cu parerea cand cade olteanu.aparea tov col voiculescu insotit de tov maior nils snecher si de tov col serban ctin care ziceau : lasa tov locotenent nu cade am adus m16 cu amortizor si uzzi cu pat rabatabil si amortizor din israel prin dunarea.o sa impuscam pe complotisti.dupa ce voiculescu si schneker ajungeau in bl 2 sc b aleea parcului 2 voiculescu zicea : le am zis sa nu maicomenteze despre complot.astaafost. a murit olteanuciuruit .și voiculescu si snecher erau la tg mures sa rupa ardealul cu ungurii care i au ajutat la tm sainceapa revolutia si ce i da prin cap lui gabriel oprea sa le de a la produs pe surorile voiculescu.carmen motoc.alina glodeanu.gabi firea.daciana sarbu etc.moravurile afla de bordel.au fost arestati.voiculescu apare cu snecher val vartej.dosarul ajunge la oprisan.care. e musamalizat de hrebenciuc pt ca carmen motoc era amanta lui .iar capitanul de securitate tibi nitu face si el fotocopii.ca doar la televiziune sa impuscat cu agentii lui voiculescu kgb cia mosad care l au ciuruit cu m16 cu amortizor si pulberea prafului de pusca cu uraniu neimbogatit.de ziceau securistii lui tibi nitu zis pitzu ca se trage cu cap vidia.dosarul clasat ca erau multi grei.dar copiile raman.la oprisan .la nitzu etc.gabriel oprea generalul in pijamale ajunge general ( oare santaja?) surorile voiculescu s au dat la fund cu toate ca puteau candida la sefia PC.tov capitan tibi nitzu (lunetistul kiler de teroristi)a fost avansat mai ales ca aflase cine i a impuscat compania de securisti ciuruita la televiziune si nu trebuia sa ceara autopsiile mortilor ca apareau gloantele de 5.65 mm (m16) standard nato.acum ne intrebam chestorul merita salariul care i inchide gura si avansarea de la tovaras locotenent de militie ?