Urmăriți, nu urmăriți, vă enervează. Insistența, frecvența conflictelor vă agasează. Zilnic, la televizor, se consumă hârjoneli nerezolvate în budoare, crâșme, pe culoare, în fotolii, jilțuri, scaune, restaurante, birouri care mai de care mai ovale. Dacă nu mai suportați, schimbați pe Disney Channel, e mai amuzant, dar nu le reproșați că se ceartă. Ce altceva să facă?
Băsescu nu se poate schimba, a ajuns la vorba lui Iliescu, vor ieși amândoi cu picioarele înainte din politică. Prezidentul în funcție face jocuri, uzitează de tot arsenalul pe care-l mai are. Mult-puțin, îl aruncă în joc, spre dărâmarea lui Antonescu, în principal. Vom mai vedea în folosul cui, e neimportant la acest moment.
Ponta (mincinos, demagog și tupeist) face și el ce trebuie, la nivel politic spun, și-i dă replica. Îi seceră pe oamenii lui Băsescu și încearcă să-l decredibilizeze și mai tare pe la fel de mincinosul, demagogul și tupeistul Președinte.
Antonescu (mână proastă la miniștri) se comportă și el cu ținta precisă Cotroceni. Un pic delimitat de Ponta, cât să nu piardă electoratul de dreapta care s-a săturat de mitocănia lui Băse. Un pic și de stânga, ca să meargă USL. Principalii lui inamici sunt sclavii lui Băsescu din PDL, PMP, dar și din propriul partid, ca să nu mai spun de alde Sârbu, din PSD.
Deci, vă enervează, schimbați canalul. Asta e treaba lor, de politicieni, să ce certe. N-o să vedem niciodată „stilul nordic” în România, să ne mulțumim cu ceea ce avem și să sperăm la mai bine.
Politica nu e ca la simpozioane plicticoase si pleziriste.
Ne multumim o p**a! Astia sa plece! Asta e speranta noastra la mai bine! Si suntem destui!