Sechelariu și lacheii lui sunt foarte supărați pe mine. De fapt, nu atât el, cât nevastă-sa, care e isterizată de-a dreptul. Luni de zile, am bănuit că de-acolo a început o întreagă și amplă campanie de compromitere și denigrare a mea. Acum am doar certitudinea că Trustul & Lingăii și-au băgat coada. Se dau singuri de gol, iar evidențele nu pot fi negate.
Startul l-a dat acum un an și jumătate Broșteanu, au urmat, iarna trecută, doi neterminați, dintre care unul cu dosal penal de șpagă, iar altul cu reclamații de hărțuire. În paralel, unii clienți de-ai mei au fost vizitați și li s-au propus contracte de publicitate la preț foarte mic. Așa, ca din întâmplare…
Acum, Botin latră tot mai strident, semn că nervozitatea nu se mai poate ascunde. M-au dat în judecată, în speranța că mă opresc. Nu m-am oprit și i-au dat drumul din lesă buldogului să dea cu stropi de căcat. În paralel, se plasează comentarii jignitoare pe alte site-uri sau pe al lor. Nu-i nimic, tot la ei se duce putoarea. Măcar se dau cărțile pe față!
Îi aștept să pățească ce-a pățit Broșteanu. Între timp, scriu.
PS: M-a întrebat cineva ce am cu Botin și nu scriu mai mult despre Limbă, cel de la care primește ordine. Păi e simplu. Limbă mă mușcă de cur oriunde, mai puțin la TV sau în ziar. El nu latră despre mine în spațiul public, ci în discuții private. Asta e ok, nici eu nu-l laud. Botin însă, se victimizează că-l atacă deontologii, ca să scoată un ban în plus. Nu contează că eu aduc argumente, iar el nu. Asta mi se pare mai de căcat! Plus minciunile și calomniile pe care le scuipă ca pe semințe, la stadion. Când va fi dat afară, va spune cu nonșalanță că a fost pus și a făcut-o pentru bani. La fel ca prostituatele de la Sarata.
PS2: Despre cățeaua care-i alăptează n-am altceva de spus decât că-și merită bătăile pe care le încasează.
PS3: Nu mai sunt dispus să dau vina pe stăpâni. Slugile sunt la fel de vinovate. Degeaba o sug prin batistă.

dar de Curucli nu stii? El e mai pornit decit toti contra ta. Unele dintre comentariile de pe bloguri el le face, cu pseudonim. E foarte implicat, mai fanatic decit toti.
Nu stiu. Daca face asta, ar putea sa o faca fara pseudonim. Nu trebuie sa-i fie rusine sa-si semneze parerile. Daca injura, la fel. Cum altfel ar afla patroana ca m-a terfelit? Ce rost ar avea? Dar, repet, nu stiu daca e asa. Si nici nu ma intereseaza prea tare. Din anumite motive, textele lui sunt usor de recunoscut, deci…
Ma numesc Mxxxxx si am fost condamnat la puscarie pentru furt. Sug xxxx lui Sechelariu, pentru ca mi-a dat casa, ca sa ii sxxxxx xxx. E un fel de cerc vicios, nu ma mai pot abtine.
Acum, fac acelasi lucru, ca nu ma angajeaza nimeni, daca afla ca sint un xxx ordinar. Pe Laudeta o laud in fata si la serviciu, iar in timpul liber o injur.
De furat am mai furat, mai ales de la colegi. Am fost mereu reclamat, dar Laudetei ii plac hotii, se simte bine cu ei in preajma.
Acuma vă porcăiți între voi? Vă bateți de la țâță?