Regretabilă și total eronată decizia conducerii PSD Bacău, de a ține ziariștii și bloggerii la ușă, în timpul dezbaterilor din conferința de alegeri. Totuși, e de-a dreptul penibil să te dai cu curu de pământ ca o târfă isterică, numai ca să asiști la o ședință de partid.
Niciun jurnalist onorabil n-ar face asta, dar se pare că avem încă un măscărici pus pe scandal. Sau pus să facă scandal, tot aia e. Toți seamănă cu celebrul procesoman Lobotomei. În definitiv, depinde cum vrei să te știe lumea: ca ziarist/blogger onorabil, ori drept idiotul care l-a inventat pe „generalul român Sf.Gheorghe” și a fost scos cu badigarzii de la o întâlnire privată. Măcar de-ți ieșea de-o investigație, ceva dat naibii!
Dacă ești – din motive inexplicabile – atât de dornic să rămâi în sală, nu te așezi în zona presei, ca găina în vârful grămezii, ci te infiltrezi de la început printre delegați sau oriunde în altă parte, cât să nu ieși în evidență. Dar pentru asta îți trebuie ceva creier.
Please, spune-ne cine e personajul? Chiar nu m-am prins si sunt curioasa maxim.
G.Pop?
Probabil ca e vorba de ***
De data asta, nu-i asa, am editat.
Gabriel P**, supranumit de către cunoscători drept Cretinel Lobotomel, autointitulat ziarist, dat afară de analfabet ce e de pe la toate ziarele din Bacău, cunoscut infractor intelectual, scrie la comandă orice, la preţuri rezonabile.
Din cei doi cititori pe zi care se distrează de aberaţiile scornite de gurnalist, pe blogul de maximă audienţă unde-şi publică capodoperele (sic!), niciunul nu-i crede bazaconiile. Acest lucru îi nemulţumeşte amarnic pe beneficiarii care ar vrea să-i ceară lui Lobotomel să le restituie cei cinci lei, precum şi friptura şi şpritzul, Umblă vorba prein tîrg că o firmă de detectivi cu sediul pe strada Războieni (!!!) face cercetări în legătură cu autenticitatea certificatului de handicapat al lui G.P.
Cu nebunii nu-i bine să te pui.