De două luni, am bicicletă și pot să trag câteva concluzii legate de utilitatea obiectului. Dacă acum 30 de zile vă povesteam despre trasee, acum să vă zic despre alte avantaje. În primul rând, n-am mai cheltuit pe autobuz, ceea ce înseamnă că voi
recupera banii dați pe bicicletă în maximum 12 luni de utilizare.
În al doilea rând, bicicleta a devenit un mijloc de transport, nu doar pentru agrement. Mă adresez în special celor care merg cu autobuzul la muncă și mai puțin celor cu mașini mici, pentru că posesorii de autoturisme s-ar urca și-n lift cu ele.
Așadar, care-i treaba cu autobuzul și de ce e preferabilă bicicleta? Păi nu mai e nevoie să pleci cu mult timp înainte, ca să prinzi și ca să încapi în hurdubaie. Pe două roți, știi exact cât faci de-acasă până la muncă și poți să te programezi eficient.
În orașele mici, e mai rapid cu țoacla decât cu transportul în comun.
Un avantaj colateral, dar important, este că pe două roți scad șansele să fii buzunărit de țiganii care merg mereu gratis cu autobuzul.
Impedimente
Cam patru-cinci luni pe an, e iarnă, bicicleta nu poate fi utilizată decât ocazional. În restul timpului, se mai întâmplă să plouă, ceea ce, iarăși, e o piedică.
Cei care lucrează prin birouri s-ar putea plânge că ajung transpirați la muncă. Asta e adevărat, dar eu cred că pedalatul se poate adapta pentru minimum de efort și transpirație. S-ar putea ca, la destinație, călătorii din autobuz să fie mai asudați decât bicicliștii.
Pista nu e a mă-sii
În unele locuri, au început să apară piste pentru bicicliști. Sunt dificil de folosit, deocamdată, pentru că pietonii sunt mai al naibii decât șoferii, nu pricep și pace că ai voie pe acolo. Probabil că în viitorul apropiat primăria va trebui să deseneze pe ele semnul bicicletei, ca să fie clar pentru toată lumea că suveranitatea per-pedes-apostolorum are limite.
Cu timpul, se poate crea o masă critică de bicicliști, care să impună obligativitatea firmelor cu peste zece angajați să asigure un loc unde să-și lase biclele. Dacă vor fi cereri, municipalitatea poate aproba amenajarea unor rasteluri la supermarketuri, școli și în zonele centrale.
Pe-afară, mai ales în țările nordice, bicicleta nu e o modă, e un mijloc firesc de transport. Și la noi va fi la fel, pentru că altfel nu se poate.
Intrebarea care ramane este : cu greutatea cum mai stai ?
Ai avut probleme cu maidanezii sau cu soferii din trafic?
Ciprian » Doar cu maidanezii din spate de la Mec. In rest, nimic.
Dar cu stalpii pe care trebuie sa ii iei in brate?
Nu am văzut supermarket fără parcare de bicicletă.
Cristi, nu exista nici un supermarket cu parcare de bicicleta, doar HYPERmarket.
Bila, Lidl și Penny sunt Hyper? 😐
Billa este Hypermarket,dar Lidl si Penny sunt pur si simplu magazine de cartier.