În 1977, acest plod abia luat de pe oliță servea regimul comunist, ca devotat șoim al patriei. Învăța pe de rost poezii patriotice, în care erau proslăviți Partidul Comunist și Ceaușescu. Drept răsplată pentru serviciile sale, tânărul activist primea buline roșii.
Proastele obiceiuri au continuat și iată-l, în 1982, surprins în uniforma de pionier. Rânjetul de activist este specific funcției de comandant de detașament. Din obediență, continua să învețe poezii pentru spectacole așa-zis patriotice. Știa să cânte la mandolină „Trei culori cunosc pe lume”. Rușine!
Cariera de nomenclaturist comunist s-a conturat în liceu, când a devenit utecist, o unealtă fanatică a regimului Ceaușescu. Fără pic de rușine, s-a menținut pe scara ierarhică superioară a organizației, poziție din care a avut numai de câștigat. Istoricii vor consemna o excursie în străinătate, pentru care statutul de utecist i-a adus o reducere de 1.000 de lei.
Iată, deci, că de mic a fost obișnuit să fie plătit pentru serviciile sale. Hidos!
Un copil care a trait intr-o anumita perioada,care a crescut intr-o anumita societate,caruia i-a placut sa invete si care s-a bucurat sa primeasca cravata de pionier.Ti l-ai imaginat (sau poate esti chiar tu),l-ai luat de pe olita, mai apoi i-ai pus in mana mandolina cerandu-i sa cante „Trei culori”,l-ai rusinat pentru un lucru firesc,l-ai facut comunist,l-ai rusinat pentru ca a beneficiat de o reducere pentru o ecursie…
Mai, Aghita,tu pentru ce esti platit?Sa-ti bati joc de trecutul oamenilor?De ce nu te preocupa cei care au 20…ani,educati in zilele noastre.Ar putea fi cu adevarat amuzant!
Daca in fotografii ar fi fost Basescu as fi gustat gluma…Nu ti-a placut privirea lui de soim ?
nela » Un ticalos, de mic, aia e!
De ce ai o parare asa negativa despre tine? Deci razvratit ai devenit incoace sa inteleg. In prima poza aveai 6 iar in 2 11. Nu te-ai schimbat foarte mult la fizionomie incat sa nu mai fii recunoscut.
Caracterul este o latura a personalitatii care se formeaza sub influenta a numerosi factori.Famili are un rol important,stii bine acest lucru.Cei in varsta,considerati de o oarecare”- acum cateva zile- „invalizi si asistati „,va inteleg exagerarile,dar nu cinismul.Lasati trecutul si ocupati-va de prezent.Ati dovedi cunoasterea valorilor si disponibilitatea de a corecta raul glumind.Il stii pe individul care hahaie facandu-i pe ai lui sa behaie? Urmasii acestora sunt ticalosii ,intre timp devenind mari, la care te referi ? Daca da, continua!
Acum am facut si eu legatura: 23 August.
Securistule!
Florin Ruşanu » Cica „securist” e de bine. Ajungi presedinte si ramai in functie sustinut de colegii de agentura 🙂
nici acu` nu e mare diferenta, numai ca ai mai crescut putin, dar tot nomenclaturist ramai sustinand USL. deci azi ai putea imbraca uniforma de membru de partid, nu? da vezi sa fie galben albastre ca ale tovarasului Munchausen alias primar de bacau.
alex » Esti adânc de dimineață, tovarășe hater!
Dar ce zici de unu care isi taia cravatele, de mic. Care arunca manifeste pe la vreo nici sapte anisori, si care era pe punctul de a fi ridicat de securitate. Unul care in clasa a-II-a nu a vrut sa fie pionier si a fugit cat l-au tinut piciorele. Apoi la treapta I nu fost lasat sa continue sa-s dea examenele la un liceu militar. Si care in liceu a facut aceleasi lucruri si care a fugit de la organizarea PTAP-ist UTC-ista de unitatea de Vanatori de munte unde urma sa fie „facut” de comunisti. ??????????? de unul din asta ce zici? Un mare infractor, nu-i asa? Si apropos, a fost intre primii maxim 10 copii la invatatura in orice scoala a urmat-o. Si inca ceva: sabota orice organizare comunista de 23 august. Si nici de munca nu a fugit niciodata, din contra, incearca si de cele mai multe ori reuseste sa o presteze corect si cu rezultate bune. Important de spus asta pentru ca nu face compromisuri si nu incearca sa umfle timpul sau cifrele. Cum ziceam: un mare nenorocit! Tu insa nu ai nicio vina din toate astea, draga Florin.
De la mama si bunica mea(care a trebuit sa dea craveti de soimi sau pionieri)fiind educatoare toata viata ei, eu stiu ca:
Soim, pionier , utecist erau doar niste etichete care anuntau ca acel copil muncea, era serios si voia sa faca ceva din viata lui.
Ce politica crezi ca era in viata unui soim? A unui pionier? sua a unui utecist , chiar?
Cu putine exceptii de precocitati care au intrat in academia de partid fara sa mai treaca prin liceu sau academia , facultatea obisnuita…toti ceilalti erau persoane care traiau intr-un context istoric si se adaptau si supravietuiau. Nu ii poti invinui pe ei de atrocitatile organizate de prococitatile in evolutie…un profesor universitar, mindru , tinar , adulat de toti studentii care a degenerat atit incit sa cheme oamenii adincurilor-frustrati de munca grea de miner- impotriva celorlati si mai ales impotriva studentilor…Un profesor universitar..
Ce sa mai spunem de un nomenclaturist care dupa ce anunta cu fervoare „sa comunicam la Moscova si sa le spunem cine sintem si ce vrem- si asta in plina asa zisa revolutie televizata!!!…” ; sau de un sef de expeditii si transporturi internationale la una din marele case de export nationale care umbla cu arma in buzunar si cu urechile la pinda sa isi spioneze colegii, care nu ezita sa impinga pe mina minerilor de peste strada pe oricine se opunea teroarei maselor contra maselor- minerii contra populatiei civile si nepregatite sa lupte, care doar sa isi cereau drepturile prin meetinguri, demonstratii, sau contra studentilor care si atunci la Piata Universitatii ca si intotdeauna s-au dovedit cei mai evoluati spiritual, avangarda romanilor pentru cucerirea libertatilor , drepturilor omului…Si multe altele…
Deci voi de acolo nu mai blamati trecutul, nu mai e timp de asta . Fiti mai bine atenti ca istoria sa nu se repete in tot ce a fost rau si sa nu aduceti din afara sub etichete false, colorate doar goliciune, subcultura si sa nu sacrificati sanatatea pentru falsitatea frumosetii nereale…
Si afara cu manelele si cu disrespectul pentru cultura romaneasca , literatura ei muzica..Cum poate un oarecare cu par slinos impletit si imbracat in haine obisnuite si nu cele ceruate de un Festival de talia Enescu…cum poate fi apreciat si adulat in propria tara a lui Enescu…Sint multe de spus si nu trebuie sa repetati mereu morisca cu soimul pe olita ..si asa mai departe. Asta e doar tipic securistului din viata anterioara care incerca sa elibereze putin din obida romanului si sa o indrepte spre gluma, ironie, …Era o treapta de supravietuire si pastrare a sanatii mintale fata de tot ce era in jur(din anii 80 incopace), de pastrare a supunerii fata de sistem.Dar nu trebuie continuat asa.Ei ajutau tinerea romanului in somn si lincezeala.
Daca romanii nu se iau in serios nimeni nu ii va lua, nu ii va considera la adevarata valoare.
Aceste persoane de rea credinta si fratii lor…destul de multi pierduti acum in vile, yachturi somptuoase..cu conturi mari afara si in tara…cu bucati de plaja si paduri, si alte bogatii publice in proprie stapinire, aceste persoane divagheaza atentia romanului spre trecut .
Un popor care nu se ia in serios (si am citit prin diverse bloguri- „Romania e frumoasa dar pacat ca e locuita!!!” aceste persoane pot si accepta disparitia sau anularea neamului roman in lupta globala de supravietuire. Atentie, despre tine romane spune doar de bine; ce e rau pe acolo taie din radacina dar nu mai face haz de necaz, e timpul sa stii ca nu mai este deloc cazul…
I-ati auzit vreodata pe prietenii nostri de la nord vest batindyu-si joc de istoria lor, de neamul lor…nimic de rau, doar de bine.
Emisiunile lor sint doar cu castele, civilizatie, muzica si hrana bune, dansuri, fete frumoase si nu exista manele pe acolo- doar la noi, la romani.Oare de ce?
buna ziua,
inca de cand era pionier se putea observa spiritul critic din privirea lui. cred ca facea parte, cel putin, din detasamentul ‘cutezatorii’. avea cu siguranta un viitor mai bun daca nu se intamplau toate astea ce s-au petrecut.
pacat ca odata cu trecerea timpului a redevenit soim.
celebrul banc cu ‘soimul de gigel sa cacat pe el’ este la moda si in zilele noastre!