O lună cu bicicleta

Prefer alte subiecte, pentru că nu mai pot cu referendumul. Să vă zic despre bicicletă. În luna care a trecut de când o posed, am întâlnit oameni care m-au crezut că am dat 10.000 de euro pe ea.

Un simpatic m-a întrebat chiar unde am găsit bicicletă așa de scumpă, fără să se întrebe de unde aș avea bani s-o cumpăr. Am constatat că, în afara unor apropiați, majoritatea chiar au crezut gogoașa mea. Pe viitor, am să mă feresc de glumițe de-astea.

M-am acomodat greu cu șaua, dar până la urmă am reușit să o ignor. În afara plimbatului prin oraș – am mai mers o singură dată cu autobuzul – am făcut câteva ieșiri prin împrejurimi. Nu multe, că n-am cu cine, iar programul meu face imposibile ieșirile de seară.

La început, cu trasee lejere, că rezistența mea e neașteptat de limitată: pe dealurile de la Sarata și la tabăra de la Valea Budului (cu Mihai și alți amici de-ai lui).

La sugestia lui Kristofer, am făcut și un traseu de șosea. Sâmbătă am fost mândru că am reușit să-l parcurg fără să cobor de pe bicicletă.

Duminică, am reluat drumul prin Crihan și Măgura, dar n-am întors-o spre oraș, ci am reușit să ajung la Han. Pentru mine e o performanță, deși nu mă pot lăuda cu cine știe ce viteză la urcare. Important e că am pedalat continuu și nu mi-a explodat cordul.

La coborâre, imediat după ieșirea din Măgura, am făcut pană de la un burghiu de patru. Îi urez celui care l-a aruncat pe stradă să-i intre în călcâi unul similar sau mai mare.

Ca rezultate ale mersului pe bicicletă, am slăbit insesizabil cu 2-3 kile și au apărut noi achiziții pe lista mea de priorități: far, pompă, rucsac, petice, ceas de măsurare a pulsului, kilometraj etc.