Serios, cum ne imaginăm că ajunge cineva procuror general sau șef la DNA? Procedural, posturile nu se ocupă prin concurs, iar propunerea și numirea sunt politice. Altă posibilitate nu există, așa e legea.
Ce să facă un procuror ca să ajungă șef peste colegii săi? De vreme ce nu există o entitate abstractă și absolut obiectivă, procurorii cu astfel de aspirații își fac lobby. Dau telefoane, au întâlniri, apelează la pile, relații, cunoștințe.
Unul îl știe pe Ponta, căruia i-a fost șef acum mulți ani. L-a sunat, ca să se propună procuror șef, la o cafea. E ceva senzațional în asta? Păi poate ar trebui să citim și covorbirile care au precedat numirile Laurei Kovesi si a lui Daniel Morar. Chiar nu s-or fi dus pe la cafele?
Breichiniusurile de ieri cu cei doi procurori care vor să fie șefi ar fi fost credibile, dacă Băsescu n-ar fi fost lacom. Utilizarea stenogramei unei discuții banale cu premierul într-un dosar de trafic de influență e dovada că DNA percutează la nervii și lupta lui Băse.
De opt ani, apar în presă astfel de convorbiri, taman în momente politice când lui Băsescu îi arde buza și are nevoie de sprijin. Când se certa cu Tăriceanu, apăreau pe surse discuțiile lui Remeș și Mureșan despre caltaboși. Ăsta e numai un exemplu despre „justiția” din vremea lui Băsescu.
Aceeași metodă se aplică acum, lupta pentru putere e disperată de toate părțile. Pentru că așa e lupta pentru putere, cine zice altceva e un ipocrit. Procurorii generali ai României nu se trag din fete mari cuplate cu Sfântul Duh.
– sursă foto.
E trist ca s-a ajuns la nivelul asta de ascultare a telefoanelor. Practic, sub Basescu, cetatenii sunt spionati mai mult decat pe vremea lui Ceasca.
Păi mă gândeam că trebuie să-ţi vezi de treaba pentru care eşti plătit, să te observe şefii şi să te numească pe criterii de competenţă. Ok, tre’ să recunoşti că a fost un banc bun. :)) E normal, nu doar la noi, să-ţi faci puţin lobby pentru o funcţie mai bună. Partea nasoală e că am înţeles că oamenii mai făceau şi presiuni asupra unora, nu doar lobby. Şi dacă eşti prost şi-ai fost prins cu fofârlica (c’mon, cât să fii de retard să vorbaşti faze din astea la telefon, ştiind că sunt ascultaţi chiar oamenii care n-au nici o treabă la vârf), tre’ să-ţi accepţi soarta cu fruntea sus, că aşa e normal 😛
Florin Ruşanu » Foarte posibil sa fi avut mijloace mafiote de lobby, dar nu toate convorbirile lor telefonice trebuie date presei. Inclusiv aia cu Ponta. Practic, aici a fost greseala lui Base, s-a grabit sa faca legatura intre cei doi si primul-ministru. Momentan, pare artificiala si fortata treaba asta. Daca ei complotau din martie, atunci vroiau sa ajunga la Base, ca Presedintele face numirea. Plus ca, la ora aia, nu se stia ca Ponta ajunge asa de repede premier, nici Antonescu la Cotroceni.
La cati colonei facuti la apelul bocancilor are Base e firesc ca premierul, dar si cunostintele sale pana la a 7 a spitza sa fie monitorizate de DGIPI.Repet, doar la ordinul marinarului.Subscriu celor scrise de tine, gandindu-ma ca intotdeauna „jocul greseala asteapta”.
http://roncea.ro/2008/09/13/este-basescu-mason/