Săptămâna viitoare, se va semna contractul de finanțare pentru modernizarea Ambulatoriului Spitalului Județean Bacău. Proiectul a stat blocat de guvernarea PDL circa un an, dar acum
modernizarea Policlinicii a primit undă verde, după cum notează pe pagina de Facebook Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean.
Lucrările de execuție vor începe din luna iulie și presupun reabilitarea clădirii la exterior și interior, izolație termică, schimbarea tâmplăriei, reabilitarea instalației electrice, reparația capitală a sistemului de încălzire, dotarea cu instalații de climatizare și ventilare, recompartimentarea spațiilor, modernizarea curților interioare, crearea de spații sociale.
De asemenea, Policlinica va fi dotată cu aparate și echipamente de ultimă gnerație.
Valoarea totală a investiției este de 3,5 milioane de euro.
O slava Domunului! Super veste. Arata groaznic spitalul acum.