Până azi, PDL ar fi trebuit să anunțe public lista de candidați din județul Bacău. Cele mai așteptate nominalizări sunt pentru Primăria Bacău și Consiliul Județean. După o campanie electorală de aproape doi ani, prefectul Constantin Scripăț ar putea să nu mai candideze la primărie, ci la președinția CJ.
Zvonurile au fost întărite de isteria blocărilor de drumuri, pe care Scripăț și PDL au declanșat-o în județ. L-am sunat aseară pe deputatul Mihai Banu, care mi-a spus că încă se analizează niște sondaje, iar decizia va fi anunțată săptămâna viitoare.
Liderii PDL ar putea face această mutare, că să-l ajute cu un culoar mai liber pe Dumitru Sechelariu și ca să nu iasă pe un umilitor loc III. Măcar, la CJ își pot asigura locul al II-lea, prin alocări financiare direct de la Guvern.
Ca vrea, ca nu vrea, PDL s-a legat in ultimii 4 ani de Seke si nu se mai poate desprinde. Mai e si prietenia personala dintre Berca si Scripat cu acelasi Sechelariu si vedem un tablou cu o situatie fara iesire, in care a fost adus PDL.
Scripat se bate cu Benea???? Doamne ce frumos. Abia astept confruntarile in direct. Un deliciu!!!!