Candidatul PDL și UNPR pentru Onești este în continuare Laurențiu Neghină, deși omul tocmai a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru că a încercat să-și cumpere diploma de Bac.
Sentința nu a perturnat calmul senil de la PDL Bacău, unde se merge pe principiul dacă ne aduce voturi, nu contează că e infractor. Adică e hoț, da’-i hoțu’ nostru!
Pentru prima oară, am făcut ieri ceea ce nu suport la alți ziariști: am polemizat puțin cu deputatul Mihai Banu și consilierul județean Petru Mihăilă. Știu foarte bine că rolul conferințelor de presă e pentru întrebări și răspunsuri, nu pentru părerismele jurnaliștilor.
Totuși, m-am enervat când i-am văzut că vin cu argumente halucinante gen „a căzut într-o capcană”. Cred și eu că a căzut într-o capcană. Omul n-are carte, n-are Bac și nu-l poate lua decât cu bani, ceea ce a și încercat.
În schimb, cu membrii altor partide, pedeliștii sunt fenomenal de intransigenți și anunță o dosariadă cum nu s-a mai văzut. Când am insistat cu întrebări, deputatul Banu și-a dat seama de gafă și a zis că-s dosare vechi, ce se vor finaliza repede. Chiar și așa, el n-are de unde să știe, deci ori blufează, ori își exprimă o dorință.
Dorința e ca ministrul Gabriel Berca să se-apuce să facă dosare inamicilor PDL.
Ce crede același Banu despre infractorii altor partide? „Indivizi care se apără între ei ca cei mai mari hoți”, „Ăștia trebuia să pună pământ peste ei, ca să nu mai poată ieși la suprafață!”.
- În final, deputatul Mihai Banu mi-a confirmat presupunerea că Valerian Vreme pleacă în diplomație.
Singura sansa a pedelistilor e sa-si bage rivalii in puscarie sau in mormant.
Pai am vazut la Kristofer ca deputatul Banu e cel mai bun produs politic al PDL-ului de pina acum pentru ca stie sa vorbeasca frumos. Cum poti spune ca Banu minte? :))
Adian A. » Minte frumos.
….oare Banu va face ceva puscarie pentru devalizarea Agribac sau pentru vietile curmate de fecioru-su sau pentru violarea de domiciliu facuta de fecioru-su la Filipeni ? El vorbeste de hotii ? El care e profesor in acest domeniu ? Va plati Banu firmelor pe care le-a falimentat luand pe incredere zahar,faina, ulei pentru pachete electorale pe care nu le-a mai platit ?
Ma mir cum il sustin astia cu inversunare pe Neghina, cum incearca sa-l spele de toate pacatele pe unul care nu a avut nici capacitatea de a lua BAC-ul. La fel, sunt mirat cum de a devenit Vreme atat de destept peste noapte, cand el este un om atat de slab pregatit.