Câțiva ziariști din Bacău își încuie redacțiile și pleacă la miting, să protesteze. Se întorc acasă și se-apucă să-i critice pe cei care n-au fost, pe jurnaliștii/bloggerii care n-au scris. E dreptul lor să facă toate astea, numai că rolul ziaristului nu e să fie cetățean-propagandist.
Treaba omului cu peniță e să relateze, chiar să susțină o cauză. Nu să se supere pe cei care au alte păreri, să le caute interese ascunse.
Chiar îi respect pe cei care au puterea să facă miting, eu n-aș putea, am altă fire, nu cred că-mi vine leafa la timp dacă scandez sincron cu alții. E drept, ca blogger, m-aș fi dus ca să văd, dar o răceală mă ține în casă de cinci zile. În niciun caz însă n-aș încerca să-i mobilizez pe alții să facă ceva, orice.
Nu m-ar apuca istericalele, nu i-aș fugări pe ceilalți pe Fecebook, Twitter, nu i-aș încondeia pe blog. Nu m-aș da cu fundul de pământ ca o țață isterică și n-aș arunca sudalme asupra celor care au o altă părere decât a mea.
Protestați, fraților, dacă asta vă e convingerea, dar e dreptul meu să aștept alegerile, pentru schimbarea puterii. Vă las vouă certificatele și meritele de revoluționari.
Și, apropo, dacă tot vă mână în luptă idealuri superbe, de ce pe site-ul ziarului la care lucrați aveți marți dimineață știri de luni după-amiază? Prea ocupați cu mitingul? Măcar despre el puteați face o actualizare…
Mâine-poimâine, o să încuiați redacția, ca să mergeți din nou să pozați păsări pe lac, minore dezbrăcate și miss-uri. O să vreți și atunci să plece toată lumea de la muncă, pentru distracție?
- Foto: inimabacaului.ro.
E limpede ca nu faci parte din elita Ciuperca & Galeria FCM
Nu e frumos ca, in urma mitingurilor sustinute de ziaristi, guvernul sa fie remaniat si sa ajunga Berca ministru?
Marius C. » Da, ar fi supercalifragilisticexpialidotion
„Romania s-a impartit in doua!” imi spunea unul dintre cei la care faci referire…Din nou? Oricum, stii bine ca bacauanii nu au simt civic, dar au spirit critic. Pacat, pentru ca in baia de negativitate in care se scalda zilnic, spiritul critic a devenit o boala, nu mai este de multa vreme o virtute. Insanatosire grabnica! Acum ti-ai gasit si tu sa racesti! 🙂
Codruta » Daaa, m-a pus Basescu sa racesc 🙂
Pai nu e Basescu principala cauza a tuturor „orice-urilor” din tarishoara asta?! :)))