Consiliul Județean Iași a votat să concesioneze Aeroportul din localitate, după modelul Bacăului. Ca să vezi!
Această soluţie a fost aleasă încă de acum 4 ani de judeţul Bacău, iar de atunci aeroportul din acel oraş a fost modernizat cu 45 milioane euro iar traficul a crescut spectaculos.
Deşi mai e mult timp până Iaşul va ajunge şi el la stadiul la care e acum Bacăul, politicienii locali deja îşi umflă pieptul de mândrie.
– sursa: iasicastigă.ro.
Interesant este că Aeroportul Iași a primit mereu bani guvernamentali, în special datorită implicării politicienilor locali. Ani de zile, politicienii băcăuani nu au reușit ceva similar cu Solcanu & Co.
În perioada 2000-2004, erau multe lamentări în ședințele CJ Bacău, din cauza faptului că reprezentanții PSD – aflat la guvernare pe atunci – nu reușeau să aducă niciun leu pentru Aeroportul Bacău. Nici măcar un amărât de gard nu s-a putut face.
La un moment dat, s-a spus că a fost pusă în pericol viața prințului Charles, din cauza unei porțiuni stricate din pista de aterizare. În timpul ăsta, se cărau bani din fondul de dezvoltare a Aviației, pentru Iași.
Nici alte guvernări care au urmat n-au mișcat un deget pentru Aeroportul Bacău și tot spre Iași s-au dus banii. Dar n-a fost suficient, se pare, pentru că aleșii județeni au ajuns în același punct în care era Bacăul, acum patru ani.
Desigur, imaginea prezentată în Consiliul Județean Iași e un pic idilică, în sensul că Aeroportul Bacău nu a fost încă modernizat, deși e pe drumul cel bun, dar cu întârzieri semnificative.
De ce ar trebui sa ne intereseze problema aeroportului din iasi, pe noi, bacauanii?
Sau ai tu vreun interes pe acolo?
😉
Eu zic că trebuie să ne intereseze problemele noastre ca țară, să fim puțin empatici, nu să ne ne intereseze să fie bine doar la noi. De asta nu merge țara asta, din egocentrism, din egoism și corupție. Unii le au pe toate 3, alții doar pe primele două.
Hai sa nu batem campii, ca maine-poimaine o sa discutam de lipsa de pampersi de la Caracal.
Pe mine ma bucura ca Bacaul poate fi un model pt altii, dar mi-e ciuda ca avem cea mai buna pista din Moldova si cea mai prosta aerogara.
Acum iesenii vin la Bacau ca sa plece spre Europa, dar daca vor reusi sa aiba si ei o pista buna (au aerogara mult mai buna ca cea de la Bacau), dar nu au pista, sa vezi atunci cum o sa ne sufle cursele aeriene care pleaca acum din Bacau.
Asta ar fi trebuit sa fie subiectul si nu invidia fata de Iasi – care suna a ceea ce a zis si antevorbitorul Dorel:”De asta nu merge țara asta, din egocentrism, din egoism și corupție. „
Mă bucur că vin ieșenii la Bacău, dar eu nu m-aș lăuda încă cu aeroportul Bacău, aeroport care are un potențial enorm și poate deveni hub regional de trafic aerian, dacă i-ar duce mintea pe cei din CJ. Ar putea deservi o populație de 6 milioane de locuitori, fiind chiar în inima Moldovei.
Investițiile de la Aeroportul Bacău sunt aproape inexistente. Când va arăta ca aeroportul de la Cluj sau Timișoara, atunci voi fi mândru. Când va avea cel puțin 5 companii să opereze, atunci voi fi mândru.
Oricum, chiar dacă lucrurile stau așa, eu mă bucur când se face ceva bun oriunde în țara asta, fie că e la Bacău, fie că e la Timișoara. Mă interesează mai mult la Bacău, e normal, dar asta nu înseamnă că nu mă interesează în alte părți. Trebuie să existe competitivitate.
Repet, Aeroportul Bacău are un potențial uriaș, doar că sunt prea proști cei din CJ ca să-l exploateze la maxim. Ar fi o sursă de venit direct și indirect dacă ar fi exploatat inteligent și concesiune lui fără Nelu Iordache, care-l ține mort. Mai mult, Ministrul Transporturilor a deblocat bani pentru cofinanțarea proiectelor europene de dezvoltare, xxx
Comentariu cenzurat de admin.