La ce se așteaptă PSD?

De ceva timp, în PSD Bacău se lucrează la imagine. Conferințe de presă periodice, telefoane, mape de presă, tot tacâmul. Se muncește ca după manual. La manifestările publice, sunt invitați și bloggerii, ceea ce nu prea se întâmplă în restul țării.

A fost Victor Ponta în vizită. S-a muncit, totul ar fi trebuit să iasă perfect. De ce, totuși, evenimentul a fost mai degrabă criticat, decât reflectat neutru?

Primul răspuns e la Ponta și Hrebenciuc. De ce mi-ar plăcea atitudinea de oltean tupeist a lui Ponta și mi-ar displăcea a lui Berca? Amândoi trăiesc din politică, la un nivel mult peste venituri. Plus că și Berca, și Ponta, au gâturile alungite identic, după funcții. Mintea mea refuză să facă diferența între cei doi, chiar dacă Ponta pare mai aerisit la cap.

Patru dintre jurnaliștii/bloggerii din sală au procese cu Sechelariu. Era cazul ca Viorel Hrebenciuc să se abțină să spună uite, Sechelariu e nevinovat, pentru că nu l-a condamnat nimeni!. După cum a crescut averea stadionului în cei opt ani de mandat, subiectul ar trebui să fie tabu, la PSD. Să nu dea cu noroi, dar nici să-i țină partea.

În final, la ce să se-aștepte PSD, după ce l-a atestat pe Limbă Bogdănel drept “unul dintre cei mai corecți oameni care scriu în Bacău”? PSD găsește corectitudine în textele uneia dintre cele mai abjecte figuri din presa băcăuană, iar asta e mai degrabă trist decât ciudat.

Oamenii politici văd presa din avion, fără să facă diferența. Un ziarist bun e cel care te laudă, cel care te critică e slab și incorect. De partea cealaltă a mesei, oamenii de presă știu că niciodată un sclav fanatic și paranoic nu poate fi corect.

Să lauzi demența din Deșteptarea și, totodată, să arunci cu noroi în restul presei poate nu e cea mai bună idee. PSD ar același reflexe ca PDL și trage spre trustul lui Sechelariu, a cărui bunăvoință o caută subconștient. Problema e că toți cei susținuți fervent de Trustul Deșteptarea au avut, în ultimii zece ani, succesuri îndoielnice și eșecuri certe.

Eu merg la PSD aproape de fiecare dată când sunt chemat, deși sunt conștient că n-o să mă ridic niciodată la nivelul lui Limbă. Și nu-mi pare deloc rău pentru asta.