Să ne amintim cum a fost în 1997 și 1998, când Bacăul s-a luptat cu Iașiul, ca să fie capitala ADR Nord-Est. Pentru 2011, doar Ziarul de Iași are un material rotund.
Un nou asalt pentru capitala Regiunii Nord-Est
Data publicarii: 15/12/1997
Noua senatori si deputati bacauani, apartinind tuturor formatiunilor politice reprezentate in Parlament, s-au intinit simbata dimineata – in sala mica a Prefecturii – intr-o sedinta cu usile inchise pentru a evalua sansele pe care le are Bacaul de a deveni capitala Regiunii Nord Est.
Dupa intilnire, care a durat aproape trei ore, cei noua au stabilit impreuna cu prefectul Silviu Lefter si presedintele Consiliului Judetean, Neculai Lupu, o strategie comuna, pe care o vor pune in aplicare incepind de saptamina viitoare. Aceasta urmareste in principal atragerea voturilor celorlalte judete ale regiunii, in detrimentul Iasiului, principalul contracandidat al Bacaului.
„Am stabilit cu toti parlamentarii bacauani – ne-a declarat dupa intilnire presedintele Consiliului Judetean Neculai Lupu – ca aceasta lupta nu este una a partidelor aflate la putere sau in opozitie. Este vorba despre interesele judetului, interese care nu au culoare politica”. Mentionam ca pentru bunul mers al investitiilor programate pentru aceasta zona unuia dintre judetele cuprinse in Regiunea Nord Est ii va reveni tentanta sarcina de a coordona distribuirea banilor.
Principalul contracandidat al Bacaului este judetul Iasi, recunoscut drept capitala spirituala a Moldovei, dar mult mai putin dezvoltat din punct de vedere economic ca Bacaul. De altfel, statisticile recente arata ca in vreme ce judetul Bacau se afla pe locul al saptelea ca putere industriala, judetul Iasi ocupa pozitia a optsprezecea.
Un alt amanunt nu lipsit de importanta il constituie si pozitia geografica a judetului Bacau. Situat in centrul Moldovei, judetul nostru este strabatut de drumul European E85 si de calea ferata care leaga sudul de nordul tarii, in vreme ce Iasul este mult mai retras. Urmatoarea intilnire a reprezentantilor judetelor din Regiunea Nord-Est va avea loc in luna ianuarie din anul
viitor.
(Ionut TOMESCU, Monitorul de Bacău)
Hrebenciuc nu mai este sigur ca vom fi capitala regiunii Nord-Est
Data publicarii: 14/08/1998
Daca in urma cu doua luni el era convins de acest lucru, acum el doar crede acest lucru
Neculai Lupu, presedintele Consiliului Judetean Bacau, se va afla luni la Bucuresti, pentru a discuta la Guvern ultimele amanunte legate de infiintarea Regiunii Nord – Est. „In maxim doua saptamini, Regiunea va fi constituita si cred ca va avea capitala la Bacau”, ne-a declarat Viorel Hrebenciuc, deputat PDSR. Hrebenciuc crede ca are toate argumentele sa sustina acest lucru in conditiile in care cinci din sase presedinti de regiuni deja constituite sint membrii ai PDSR, ceea ce ar putea sa incline serios balanta in favoarea orasului nostru.
Fostul secretar general al Guvernului mizeaza pe faptul ca si „colegii din celelalte judete ale Moldovei vor agrea varianta Bacau”. Discursul lui Viorel Hrebenciuc a inregistrat insa o diminuare a optimismului fata de acum doua luni: atunci el dadea ca sigura stabilirea capitalei la Bacau, in timp ce acum vede doar posibil acest fapt.
Reamintim ca stabilirea capitalei regiunii Nord Est a generat numeroase dispute, statutul de capitala fiind rivnit de orasele Bacau si Iasi. Dincolo de demonstratiile de putere si influenta politica, sediul regiunii poate fi considerat un avantaj pentru ca, prin Agentia Regionala de Dezvoltare se vor derula fonduri importante.
(Nicoleta BICHESCU, Monitorul de Bacău)
Lasă un răspuns