Zoso publică un articol despre minciuna fățișă în domeniul audienței presei.
Pe măsură ce citesc mai multe despre măsurătorile din presa scrisă îmi dau seama de ce internetul nu a prins la publicitarii români. Volumele sunt prea mici şi prea exacte. Nu se pot raporta creşteri masive din burtă, aşa cum se face în presa scrisă, câţi oameni au văzut bannerul aia sunt. Nici mai mulţi, nici mai puţini.
Jurnalul Naţional, un ziar quality respectabil, raporta în decembrie 2009 un tiraj de 56.000 exemplare vândute. O cifră excelentă pentru România şi pentru un ziar care nu are ţâţe şi scandaluri sexuale. Studiul Naţional de Audienţă (un fel de sondaj de opinie) spune însă că JN e citit de 696.000 oameni în fiecare zi. Nu vă plictisesc cu matematica, dar de la (hai să zicem) 60 mii tiraj la 600.000 cititori e cale lungă. Ar însemna că fiecare ziar e citit de 10 oameni. Nu e vorba de JN aici, ci de metodologie. Câţi dintre noi luăm un ziar şi îl dăm la alţi 9 oameni? Orice ziar!
În urmă cu doi ani, cerusem pentru un client o ofertă de la Arbomedia. Asta era o regie de publicitate, care avea contracte cu Ziarul de Bacău și Deșteptarea. Dincolo de prețurile fabuloase, în cazul Deșteptării, tirajul trecut în oferta Arbomedia era de 16.000. O minciună cât casa, mai ales că ziarul cu pricina încă mai era auditat BRAT, iar pe site apăreau tiraje cam de 5.000.
De ce minciună? Pentru că, pe vremea aia, clienții mari de publicitate plăteau ca proștii și nu mai verificau cifrele. Le plăcea să fie mințiți.
Lasă un răspuns