De câte ori aud despre cupa presei la tir, organizată de Poliție, Jandarmerie sau alte evenimente cu pompieri care plantează copaci, polițiști care dau flori în trafic de 8 Martie, mă gândesc că e anormal ceea ce se întâmplă. Oamenii ăia ar trebui să fie în cu totul altă parte, să facă cu totul altceva.
Angajații în uniforme nu sunt plătiți să facă mumos în fața publicului, ca niște câini la circ. Când participă la o festivitate fără sens, în mod sigur undeva se întâmplă ceva de care poliția, jandarmeria ori pomperia ar trebui să se ocupe cu prioritate. De exemplu, să rezolve sentimentul de nesiguranță al băcăuanilor.
De 11 ani, la câteva sute de metri de sediul Poliției și al SRI Bacău, funcționa un club bordel ilegal, în care drogurile figurau în meniul à la carte. Din comunicatele oficiale, răzbate informația că politicieni, funcționari, milițieni au fost filmați și șantajați.
Un club clandestin a duduit o grămadă de timp. A fost deschis un dosar, s-a renunțat la el, a apărut altul sau a fost reactivat cel vechi, lucrurile sunt neclare acum. Cert e că treaba asta n-are cum să rămână fără urmări, va produce un cutremur cel puțin în Poliția Bacău. Nu știu de la ce nivel, nu-mi dau seama cât de tare se va pune batista pe țambal, pentru că avem o îngemănare a intereselor lumii interlope cu a unor instituții de forță și cu a politicienilor.
Practic, se poate intui că șantajul, drogurile și prostituția erau ingredientele unui serviciu clandestin de informații dacă nu înființat, măcar tolerat și stimulat pe căi semi-oficiale. La naiba, se aducea gheață cu mașina miliției, cu girofarurile pornite!
Cine au fost cei șantajați și unde au ajuns informațiile sau banii rămâne să stabilească anchetatorii, dacă vor dori să meargă până la capăt. Magnitudinea scandalului interior din instituțiile implicate este ușor de intuit, urmările le vom vedea probabil în scurtă vreme.
Lasă un răspuns