V-aţi întrebat vreodată de ce toţi câinii latră când trec ţiganii? De la pechinez la mai ştiu eu ce rasă scoasă din laboratoare, câinii hămăie ca disperaţii şi dau să smulgă lesa cu tot cu mâna stăpânului. Oare ce-o fi cu ei? Animale, dă-le naibii! Ce ştiu ele? Nu poţi să le acuzi de xenofobie. Cu oamenii, însă, e altceva…
Zilele trecute, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis să oblige statul român să achite despăgubiri unor ţigani. Unor ţigani? Da, unor ţigani. Este vorba despre pronunţarea deciziei în dosarul „Romii din Hădăreni vs. România”. Istoricul acestui caz porneşte de la faptul că trei fraţi ţigani din Hădăreni l-au ucis, în 1993, pe Gligor Chetan, în urma unui conflict care a degenerat în agresiuni repetate. Înfuriaţi de fapta fraţilor Aurelian Pardalian şi Rîpă Lupian Lăcătuş, precum şi a lui Mircea Zoltan, sătenii, cu participarea sefului de post şi a altor doi ofiţeri de poliţie au incendiat locuinţa acestora. Forţaţi de împrejurare, doi dintre fraţi au ieşit din imobil şi au fost omorâţi în bătaie de ţărani, iar al treilea a murit în incendiu. În plus, sătenii au dat foc altor case aparţinând rromilor din sat.
Încercaţi să scoateţi cuvintele „rom” şi „ţigan” din această povestire şi o să aflaţi adevărata grozăvie a ceea ce s-a întâmplat la Hădăreni. Trei oameni au fost omorâţi în chinuri de un sat întreg, cu sprijinul autorităţilor. Familiile acestora şi alte persoane afectate au căutat dreptatea în România. Firesc, au căutat degeaba. Au găsit sprijin la CEDO, unde statul român pierde oricum procese pe bandă rulantă.
Revin cu întrebarea: să dăm zeci de mii de euro unor ţigani? Voi ce ziceţi? Parcă şi aud unele răspunsuri… Dă-i în mă-sa lor de ciori. Trebuia să crape toţi. Bine le făcea Antonescu. Păcat că n-a apucat mareşalul să-şi termine treaba. Toţi e nişte hoţi. Să plece la ei acasă, în India. Sau la dracu’, tot aia e! Nu vă sună cunoscut? Ia comparaţi „Judas, raus!” („Evrei, afară” – expresie nazistă şi neonazistă) cu altele, de pe la noi. Cu „Afară cu ungurii din ţară!”. Sau cu ţiganii. Sau cu evreii. Mai sunt şi alte minorităţi: turci, bulgari, nemţi şi alte neamuri. Cum ar fi să plece toţi? Să rămânem singuri acasă, stăpâni pe „glia străbună”? Vă sună bine?
Mă întorc la ţigani. Această minoritate constituie într-adevăr o problemă. Pentru că, de la eliberarea lor din sclavie, nimeni, dar nimeni, timp de prea mult timp, nu s-a ocupat de integrarea acestei minorităţi. Acum, în România, trăiesc vreo patru milioane de ţigani, chiar dacă nu toţi s-a declarat ca atare la recensământ. În rândul acestei populaţii, rata infracţionalităţii este mare. Prea mare, cu siguranţă. Dar tot majoritatea este obligată să elimine această situaţie. Şi asta, nu prin gazare, ci prin educaţie. Ce vină au ţiganii că nici ei, nici părinţii, nici tot neamul lor n-au avut acces la o minimă educaţie?
Fiecare membru al acestei minorităţi răspunde pentru faptele sale, dar pentru faptele viitoare ale acestui imens grup de persoane răspund tot majoritarii. Integrarea se face numai în timp. Ceva programe au început să dea roade, dar mai e nevoie de schimburi de generaţii ca să „mişte” ceva. În aceste condiţii, ce pretenţii putem să avem de la ei? Să ne uităm în oglindă şi să vedem dacă nu suntem în aceeaşi situaţie cu ţiganii. Ei sunt respinşi de majoritatea românilor. La rândul lor, românii sunt priviţi cu greaţă în ţările civilizate. Până la urmă, tot noi putem închide acest cerc vicios. Un început poate fi despăgubirea din toată inima a ţiganilor din Hădăreni. Câinii nu pot fi împiedicaţi să latre, dar noi ne putem măcar abţine.
Deşteptarea 8 iulie 2005
Lasă un răspuns