Cine sunt eu, ca să-mi cânte Zamfir la masă? Mie, numai mie! Şi altora…numai lor! Mă uit în jur. Dezolant. Cu ce ne-a greşit ca să îl aducem aici? Cu nimic sau poate cu totul. Cine sunt eu, ca să mă mir? Dar ei cine sunt? Nişte buzunare-pline. Stau în faţă, ca la film. Si de ce naiul ăla îmi sparge urechile împăienjenite de chiciul copiilor-minune?
“Eu am dat ţării mii de saci plini cu aur şi ţara mi-a dat exil şi m-a pus la index, pe tuşă, ca pe ultimul jucător” zice Maestrul în cartea sa. Si cântă. Două buzunare-pline şoşotesc. Probabil despre preţul pâinii la Bursa din Chicago. Sau poate despre cazane termice vorbesc. “Aterizarea americanilor pe Lună e un basm de adormit copiii” mai scrie Maestrul. Şi cântă. Un buzunar-plin vorbeşte la celular.Tare, tare de tot. Poate face inter-turism. Vinde bilete la Mare, poate. Zic şi eu…De ce n-au venit oamenii la concert? Că e plin Bacăul de buzunare-doldora! Că doar au fost invitaţi! Dar e duminică, zi de mititei şi bere. Şi de muzică de aia. Ooof! Viaţa mea! Poate s-au dus la păscut. Să le fie de bine!
“Blestemul forţelor întunericului m-a urmărit toată viaţa. Şi toată viaţa m-am luptat cu ele” zice Maestrul. Şi mai zice “mi-au trebuit 25 de ani de rugăciune ca să ajung la concluzii cutremurătoare prin rugăciune amestecată cu suferinţă şi lacrimi, cu credinţa crescândă până într-acolo în a fi considerat de politrucii din ţară, de duşmani, de geloşi, răuvoitori şi ignoranţi, fanatic religios, obsedat”. Şi cântă. Cântă de bine, de rău. Cântă de veselie, de inimă-albastră. Cântă de mine, de el…Scârţie un scaun. Cineva se duce să-şi pudreze nasul. Vrea să arate bine. Cine să se uite la ea? Zamfir nu se uită la nimeni…nu vede pe nimeni…nu-l interesează. Cântă şi elevii lui…palide figuri. Maestrul cântă singur. La acordeon. Din gură. Şi iar din nai. Vine miros de mâncare. Ospătăriţele robotesc de parcă ar fi la nuntă. Ha, ha! Vine şi vinul! Buzunarele-pline salivează, aruncă ocheade în stânga, la mesele pline…”ooof, nu se mai termină odată, că mi-e foame, mi-e sete”, le şoptesc glandele salivare. Se vede pe faţa lor. Aplaudă zgomotos, aplaudă din obişnuinţă, ca în tinereţe, la Partid. Nu ai loc de ei, nu poţi separa aplauzele tale de ale lor, deşi ai vrea.
Gata, s-a terminat! Buluc, la autografe! Cei mai mulţi nu ştiu mai nimic despre Maestru. Lasă, că află din carte! Bine şi aşa! Vinul e bun, e frumos pe terasă. Târziu în noapte, Maestrul cântă ca din străfundurile pământului către Lună. Parcă îl acompaniază un câine. Duet cosmic. Păcat că s-a terminat. Păcat de multe altele…
Deşteptarea 9 iulie 2001
background
Zamfir şi-a lansat romanul autobiografic
Duminică seara,la Restaurantul Nirvana din Bacău, a avut loc lansarea romanului autobiografic al lui Gheorghe Zamfir, “Binecuvântare şi blestem”. Apărut la editura Mirador din Arad, romanul constituie o adevărata istorie artistică a ultimelor decenii de intense trăiri sufleteşti ale autorului. Zamfir îşi expune viaţa spre dezbatere publică având conştiinţa controverselor pe care le va isca fiecare cuvânt, fiecare dezvăluire. Lansarea, avându-i ca amfitrioni pe doctorul Talal Essa şi pe Val Mănescu, s-a bucurat de prezenţa unui public restrâns, aceasta fiind, se pare şi intenţia organizatorilor. Maestrul Gheorghe Zamfir a susţinut, cu această ocazie, un scurt concert, acompaniat de băcăuanul Doru Sascău. Au mai evoluat, alături de autorul cărţii, Gina Tănase şi Nicolae Voiculeţ, doi dintre discipolului maestrului. În încheiere, Gheorghe Zamfir a acordat autografe amatorilor de mărturii peste timp.
Lasă un răspuns