“Alienii sunt printre noi”, traducea o pretinsă translatoare de filme de pe vremuri. Adică extratereştrii sunt printre noi, în traducere completă. Filme, ficţiune, treaba lor. Te uiţi şi mergi mai departe. Să nu râdeţi de mine, dar sentimentul că sunt înconjurat de “alieni” l-am avut de două ori în viaţă.
Prima oară, acum un an, la ultima şedinţă a Consiliului Judeţean, în vechea configuraţie. Alienilor în discuţie li se spunea “ştefanieni”. Să explic. Era chiar înainte de alegeri, listele de candidaţi erau făcute şi mulţi aleşi de atunci ştiau că nu mai pupă alt mandat. Speriaţi că alţii le vor lua locul, ei s-au milogit de PS Ioachim Băcăuanul să fie chemaţi la inaugurarea Catedralei. Înalta faţă bisericească a fost nevoită să le promită aleşilor că vor fi pomeniţi “ca ctitori”.
De asemenea, prelatul i-a asigurat pe aleşi că sunt “urmaşi ai lui Ştefan cel Mare”. PS Ioachim Băcăuanul le-a ridicat mingea la fileu aleşilor, când le-a spus că “trebuie să se considere urmaşi ai voievodului ştefanian, ai muşatinilor”. “Să nu-şi asume meritele cei care vor pune tabla pe acoperiş. Să rămână undeva nişte documente că noi am contribuit la Catedrală, ca să fim invitaţi la inaugurare”, s-a smiorcăit un consilier.
Asta a fost prima oară. Acum, la distanţă de un an, a venit un moment festiv. E drept, nu s-a inaugurat catedrala, ci au fost sfinţiţi zurgălăii gigantici de la lăcaşul de cult. Şi, pentru a doua oară, m-am simţit înconjurat de obsedanţii “alieni”. În primul rând, n-am înţeles de ce e nevoie de mai mult de un preot ca să sfinţeşti clopotele alea. Or fi vrut să fie omul şi clopotul (în total, sunt vreo 18 clopote). De ce? Intră clopotele în Rai? Şi nu pot decât dacă le cântă câte un preot la cap? Asta e una. A doua cauză a invaziei “alienilor” a fost năvălirea noilor aleşi ai băcăuanilor. S-au înghesuit, micuţii de ei, pe câţiva metri păraţi, doar de dragul de a fi mai aproape de camerele de luat vederi. Bine că nu s-a gândit nimeni să le dea un brânci, că intrau în Rai odată cu zurgălăii.
Să nu credeţi că iau în derâdere Cele-sfinte. Dar nu pot să nu semnalez mania grandorii ce răzbate la astfel de evenimente. N-aţi observat că vipurile se căsătoresc sau se-nmormântează neapărat cu câte un sobor de preoţi? Adică harul unui singur preot n-ajunge? Şi, dacă e aşa, cum se calculează? Se adună harul de la fiecare părinte şi se face un proces verbal – adeverinţă cu care mortul pleacă la Judecata de Apoi? Sau însurăţeii nu-şi mai pun coarne, dacă le-au cântat “Isaia, dănţuieşte” mai mulţi preoţi? Ori e ca-n bancul acela, când Bulă e trimis de la spovedanie să mai păcătuiască un pic, pentru că “dă cu virgulă”.
Textul ăsta, de mai sus, n-are nici un sens, dacă nu spun ce vreau. Şi doresc, dacă nu e prea mult, ca politicienii, vipurile, în general, să-şi cumpere, pe lângă gip, şi un pui de bun simţ, că Raiul e, oricum, o partidă pierdută pentru ei.
Ca să pună capac invaziei “alienilor” din mintea mea, pe lângă Catedrală, cineva amenajase, ieri, o scenă. Pentru distracţie, probabil. Singura problemă era că “obiectivul” fusese ornat ca pentru o înmormântare. Piei, “alianule”!
Deşteptarea 1 iulie 2005
Lasă un răspuns