Liberalii au anunțat drept un succes trecerea unui amendament pentru majorarea alocațiilor copiilor. Ceea ce și este.
Pesediștii au prezentat ca pe o victorie faptul că au găsit sursa de finanțare pentru creșterea acelorași alocații. Ceea ce și este.
De câteva zile, asistăm la un război cu „ba eu!”, „ba eu!” de toată jena. Ce dovadă mai bună se putea găsi pentru motivele electorale ce ridică mâini în parlament? Când au avut guvernarea, nu-mi amintesc să fi fost o prioritate a PNL, iar PSD, în opoziție, ar fi ridicat și mâinile morților ca să aprobe majorarea alocațiilor.
Ce nu spune nimeni este că nu alocațiile sunt problema (sau nu cea mai importantă), iar Robert Sighiartău mi s-a părut de o virulență populistă, de sorginte vadimistă, cu totul neașteptată pentru un partid care susține din rărunchi bietele bănci, companiile din energie și instituțiile de forță.
Atenția, dacă tot vrem să sprijinim copiii și creșterea natalității, trebuie îndreptată spre sistemul de sănătate. De la stadiul de embrion și până la naștere, o familie cheltuiește sume fabuloase pe controale, analize și nașteri „gratuite”.
Mai e și sistemul de învățământ, unde „gratuitatea” se supendă ori de câte ori e nevoie de cretă, hârtie igienică, mici sau mari cadouri, bănci, computere, proiectoare…
Dacă nu mai pot de grija copiilor, parlamentarii puteau nu să dubleze, ci să înzecească alocațiile. Din moment ce e așa de simplu să treci un amendament fără să spui de unde iei banii, mă întreb de ce liberalii s-au zgârcit? La naiba, nu guvernul lor trebuie să plătească, puteau să bage „x 10” fără griji, dacă tot au luat-o pe panta bătătorită a social-democrației!
E an electoral, partea dreaptă a politicii se golește, e mai comod să distribui resurse decât să susții măsuri nepopulare.
Lasă un răspuns