Mofturi cu Vasile

Ca să fiu sincer, admir tenacitatea profesorului Ioan Dănilă, care vrea cu orice chip să vadă odată Casa ”Alecsandri” în patrimoniul public. Prețul? Ce mai contează prețul, pentru niște oameni subțiri, când în joc e… Chiar așa, ce e în joc?

Înainte de toate, să vedem ce zice Wikipedia, despre Vasile Alecsandri.

Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri și al Elenei Cozoni. După unii cercetători, anul nașterii ar putea fi 1821, 1819 sau chiar 1818. Locul nașterii sale este incert, deoarece nașterea s-a petrecut în timpul refugiului familiei Alecsandri în munți din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se consideră că s-a născut undeva pe raza județului Bacău. Și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, unde tatăl său avea o moșie și unde a revenit pe întreaga durată a vieții sale să-și găsească liniștea.

Așadar, a copilărit în alte părți. Cu alte cuvinte, Bacăul nu se poate lăuda decât că aici i s-a tăiat buricul, și numai ieșenii se pot mândri că micul Alecsandri a făcut pipi în pat pe teritoriul lor. Deci poet, om politic pașoptist, despre care Eminescu a dat de înțeles că ar fi cam bețivache (veselul Alecsandri). Să-i facem o „memorială”?

Nu sunt om de știință, nu pot combate cu dom’ profesor pe tema autenticității, oportunității, utilității achiziției imobilului. Am, însă, nelămuriri. Dacă s-ar da cei 250.000 de euro, nu s-ar face gaură în cer, nici n-ar sărăci Bacăul. Dar ce-am cumpăra? Kristofer93 a zis că e o dărăpănătură și s-au găsit câțiva care să-l altoiască.

Dacă nu e o dărăpănătură, atunci ce e? Vreo falnică și solidă casă boierească? Lasă că nu știm dacă e sau nu reprezentativă, să zicem că e! Arată ca naiba, abia se mai ține. Legislația românească n-a ajutat-o să supraviețuiască. Nimeni nu l-a obligat pe proprietar să o întrețină, simpla sa declarare ca obiect de patromoniu e mai mult un moft decât un act de cultură.

250.000 de euro? Cât să fie comisionul? 10-15%? OK, să plătim, comisioanele sunt normale. Cineva se străduiește să găsească un client pentru o casă, deci trebuie recompensat. Sunt absolut sigur că intermediarul nostru nici nu s-a gândit ce-ar avea de câștigat. Se vor găsi însă binevoitori care să încaseze, pe seama naivității dănilești.

Merită investiția? Păi plătim evaluatorul, după care cumpărăm. Cheltuim cu demolarea, alocăm fonduri pentru proiectarea după poze a noului imobil și construirea lui. Dăm cu var și gata! Am terminat. Ce nume-i punem? Casa „prof.Dănilă”? De ce nu? Oricum, „Alecsandri” nu s-ar mai potrivi, ar trebui să mergem la el cu un cadou de casă nouă.

La Roma, în apropierea Colosseumului, există în subteran câteva temnițe, despre care se spune că ar fi găzduit creștinii ce urma să fie aruncați leilor, în arenă. Un loc anume, pe un perete, iese în evidență. Cică acolo ar fi fost dat cu capul Sfântul Petru, înainte să fie dus la răstignire.

Cin’ să știe care e realitatea, când turiștii sunt convinși că acolo a fost izbit Petru? Protejat cu un grilaj mic, locul de pe peretele de piatră poate fi atins cu degetele. În timp, s-a făcut groapă.

Ăsta e un exemplu de simbol, de credibilitate. În alte locuri, există statui cu părți lustruite de turiștii aflați în căutarea norocului.

Casa Memorială „Vasile Alecsandri” s-ar putea face, poate e chiar o necesitate. Mai ar fi oportună o analiză, să nu cumva să construim încă un loc de șpriț și chermeze, de care să se bucure doar epigonii.

PS. Să facem un teledon cu următorul slogan: opriți cocalarii să mai vorbească despre cultură! Bunul simț nu e un simplu moft aurit.