Știu, nostalgia, copilăria, alea-alea! Dar Pegas e doar un nume bun pentru un produs prost. Bicla mea, de pildă, era gândită binișor, să se plieze, ca să nu ocupe loc, dar executată de muncitori proști, s-a rupt de la balama în două luni, după care am sudat-o definitiv, n-a mai fost pliabilă. Sudorul a prins-o câș și așa a rămas. Pegasul avea vreo 25 de kile, mă și mir că n-a ieșit din mine un halterofil.
Una peste alta, Pegasul era de rahat, cum de rahat erau toate produsele pentru care ne rupeam gâtul pe vremea aia, dar ne amintim cu plăcere pentru că nu aveam alternativă, nu știam cum trebuie să fie o biclă de caliate. Prin Neckermann ce mai vedeam SF-uri…
Și a reapărut Pegas. Noul Pegas, capitalist! Niște tipi au cumpărat marca înregistrată și asamblează ceva ce seamănă nu numai la design, ci și la calitate, cu vechile biciclete. Le-am văzut la Intersport: scumpuțe, cu finisaje grosolane și parcă neterminate, vopsite inestetic. Pielea aia artificială de pe șa e prost cusută, la toate exemplarele, deci nu e o întâmplare, o scăpare la CTC. Nicio grijă pentru detalii, parcă făcută cu ochii închiși. Materialele – jenante: plasticuri ieftine și „manete” lucrate că poate nu se uită nimeni, ce știu copchiii!?
Noul Pegas e un produs prost cu marketing bun. Dar nu suficient.
Lasă un răspuns