Cel mai important sprijin pentru deputatul Cosmin Necula vine de la Primăria Bacău, locul unde secretomania a devenit ea însăși icoană pusă-n ramă, în fața căreia se fac cruci și temenele. Cel puțin în cazul Spitalului Municipal, defensiva speriată și mută în care a intrat executivul local e vizibilă din satelit, practic nimeni nu mai scoate o vorbă de om normal pe acest subiect.
De câteva luni, pe Realitatea TV Bacău nu se dă decât cum nu pot reporterii să intre pe șantier, să vadă. Te și bușește râsul, că nici dacă intră, „reporterii” n-ar ști ce să facă după aia, nefiind rolul și competența lor să evalueze aparatura și stadiul lucrărilor. Să te uiți ca vițelul la poarta nouă nu e tocmai idealul de presă! Aici, de fapt, tot Primăria greșește, că a făcut și din asta un mare secret, deși pe vremuri tare îi mai plăcea să plimbe presa festiv prin spital…
Există și părți hazlii, legate de aparatură. E bine-mersi, cică la unele aparate au venit cei de la Phillips și au făcut revizia, au schimbat lămpi și cine mai știe ce, că au contract, oamenii îs serioși. Dar nu pe șantier, ci în depozitul lor, contractat de firma constructoare. Șșșt, nu spun unde, e secret!
Pe fondul gafelor imense legate de comunicarea tăcerea pe subiectul Spitalului Municipal, vine deputatul Cosmin Necula și își înfige în nisip steagul electoral: ”În momentul când am ajuns în Primărie, în primul rând trebuie să deschidem porțile acestui spital, să vadă toată lumea ce se întâmplă”.
Să ne așezăm la poartă, zic.

Mi se pare „hazlie” afirmatia primarului si a vicelui care sustin sus si tare ca perioada de garantie la aparatura va incepe la data cand vor fi puse in functiune.
Sincer nu am mai auzit asa ceva.
Concret, au ceva scris sa ne arate si noua?
Cei care au livrat aparatura si-au facut datoria si din partea lor ura si la gara !