„La Primavera” este o vilă foarte frumoasă, din Cap D’Ail, un orășel francez de lângă Monaco. Are trei nivele și mansardă, iar după Al Doilea Război Mondial a schimbat mai mulți proprietari. Acum e împărțită în nouă apartamente, foarte valoroase datorită situării pe Coasta de Azur.
Proprietarul unuia dintre apartamente a descoperit într-un album de după Război că pereții erau picta’i pe vremuri în motive ale Grecieii Antice. A început operațiunea de restaurare, se rașchetează, se dau la o parte cele șase straturi de var ce ascund operele de artă murală originare.


„La Primavera” ar fi o vilă anonimă, dacă la un moment dat, n-ar fi cumpărat-o Nicolae Titulescu, marele diplomat român.
Pe 29 august 1936, aflat la Cap Martin, pe Coasta de Azur, Nicolae Titulescu află de la radio (din presă, cum s-ar zice azi!) că nu mai e ministru de Externe. Diplomatul e atât de surprins încât telefonează imediat la redacţia «Adevărului», din Bucureşti, să se asigure că nu-i o glumă proastă. Când i se confirmă că Maiestatea Sa regele Carol al II-lea l-a dat afară din Guvern, se îmbolnăveşte grav. Şi cinci ani mai târziu, va muri. La doar 58 de ani!
Acelaşi dr. Constantin Xeni crede că prăbuşirea din 1936, accentuată de anonimatul de după decembrie 1937, l-a dus la consumul excesiv de cocaină, care l-a ruinat complet: «Dar insomniile şi mai ales durerea lui morală îl face să accentueze din ce în ce mai mult fatala obişnuinţă a cocainei şi a morfinei. El ajunge să-şi facă singur injecţii masive, fără de care nu mai putea trăi.
Îşi cumpără o somptuoasă vilă pe marginea mării, la Cap d’Ail, lângă Monte Carlo. Nu stă în ea. Colindă iar hotelele, fără linişte, fără sănătate, fără speranţe. Fostul preşedinte al Ligii Naţiunilor, unde există o secţiune specială pentru reprimarea funestului comerţ cu stupefiante, îşi procura pe ascuns, cu sume fabuloase, cantităţi de cocaină şi morfină, care au uimit pe medicii săi.»
– sursa: adevarul.ro.

Lasă un răspuns