Cea mai astenică față pe care am văzut-o vreodată la televizor e a Cristianei Anghel, învățătoarea care a făcut greva foamei contra Guvernului Boc. Ce a urmat seamănă cumva cu povestea de succes a lui John Doe, adică odată cu popularitatea îți vine succesul. Succesul îți aduce bunăstare.
Numai că românilor nu le plac poveștile de succes ale altora. Oameni de presă, comentatori și chiar politicieni o acuză că n-a rămas săracă și cinstită: antiguvernamentală pe viață. De ce? Pentru că după ce a devenit celebră cu îndelunga ei grevă a foamei, a primit 1.000 de lei lunar (impozabili), ca să apară la Antenele lui Voiculescu. Cum a îndrâznit!? Indignare națională! Colac peste pupăză, fi-sa a fost angajată la minister.
Simplul fapt că a acceptat avantajele propriei celebrități o transformă pe învățătoare într-un fel de târâtură națională, demnă de scuipat în piața publică. De fapt, e un fel de a spune, că a fost practic scuipată prin sticla televizorului, de niște realizatori TV plătiți cu foarte multe mii de euro lunar. Neimpozabili. Însă – atenție – actuala senatoare n-a luat bani ca să intre în greva foamei, ci după aceea, ca să se dea la televizor. Mi se pare o precizare foarte importantă.
Singura vină, dacă există așa ceva, a Cristianei Anghel este că n-are stofă de martir, n-a stat până la capăt să moară de foame ori să fie arsă pe rugul sărăciei veșnice. Învățătoarea grevistă nu e Ioana d’Arc, dar nu e prima activistă care sare pârleazul. Marii opinatori ai neamului ar trebui să se stropșească la o lungă listă de triste figuri care au ales calea individualistă, în dauna apostolatului antiguvernamental.
E un punct de vedere corect. La urma urmei sunt atatia politicieni si nu numai care au schimbat macazul pe mult mai mult. Ea doar si-a „vandut” popularitatea. Ar fi fost de condamnat daca ea s-ar fi cerut la Antene. Dar nu cred…
E o problema cand te ridici fiind perceput ca un luptator impotriva unui sistem infect, iar apoi te integrezi in acel sistem incercand sa profiti si tu cat poti. Cam asta este de fapt natura romanului, cand e cu foamea-n stomac, vrea sa schimbe lumea, sa o faca un loc mai bun pentru ceilalti in principal si apoi pentru el. II arunci un ciolan si brusc isi da seama ca nu prea are ce sa faca, e prea mic pentru un tel maret, asa ca macar sa faca ceva pentru el si copii lui.