La o primă vedere, Guvernul apelează la soluția corectă. Adică păstrează procentele, dar lărgește baza de impozitare. Mă refer acum la agricultură, de unde nu prea pleacă impozite spre buget.
Da, știu, se spune că domeniul e sărac, fermierii sunt vai de mama lor. Nimic mai fals!
Săraci sunt țăranii care fac agricultură de subzistență care nu s-au băgat la vreo asociație mai mare. Săraci sunt bătrânii satelor care nu mai pot munci tarlaua din spatele casei și nici pensie de la stat nu primesc. Săracă e țigănimea rurală, care trăiește tradițional din furatul orătăniilor de prin bătătura vecinilor, dar și acolo s-a subțiat oferta.
În rest, fermele construite corect merg pe plus, pentru că, în Agricultură, dacă nu curge, pică. Chiar dacă pentru asta e nevoie de muncă multă. La întâlnirile agricultorilor, parcarea se umple de mașini scumpe. Unul nu vine cu șareta și calul, ca să-și etaleze „sărăcia” din catastifele oficiale. Dacă ai bani de Touareg sau Range Rover, ai și pentru impozite.
Și, dacă tot te-apuci să plătești, poate vei investi în sisteme de irigații, ca să nu te mai bucuri la banii asigurărilor în caz de secetă catastrofală.
Asta nu înseamnă că nu sunt probleme în agricultură. Spun doar că impozitarea reală a sectorului se impune, pentru că așa e corect.
În altă ordine de idei, n-aș critica prea tare nici obligația trecerii de la impozitul pe profit de 16% la impozit pe venit, de 3%. Fără să mă oblige nimeni, și eu am făcut trecerea, de la 1 ianuarie. Pentru firmele mici, e mai comod, mai ales cele din domeniul serviciilor. Impozitul de 16 % e potrivit celor care fac producție, pentru că au cheltuieli mari, dar deja firmele din domeniu trec sigur pragul celor 65.000 de euro, oricum nu se încadrează la cele trei procente.
Departe de a fi un paradis fiscal, România are un grad suportabil de impozitare. Criticii sistemului nu înțeleg un lucru simplu: impozitele sunt procentuale, ai mult de plătit numai dacă ai câștigat pe măsură.
Demonizăm statul pentru starea sistemului sanitar, de unde medicii fug în țările calde, dar omitem să ne gândim că nu-s bani pentru salarii mai mari. Decât dacă se măresc impozitele ori se lărgește baza de impozitare. Despre gradul de colectare am scris deja, nu mai repet.
Bine punctat.
Sunt indiscret puţin, da’ cam ce profitabilitate are firma ta?
Ziceam ca imi convine mai mult sa platesc 3% din incasari, decat 16% din profit, pentru ca firmele din servicii au cheltuieli mai mici decat cele din productie. Asa ca prefer sa achit 3 lei dintr-o suta, decat 16. Cam la asta se reduce discutia. Problema asta o au firmele care produc din materia cenusie, nu din sapat santuri.
Exact, sistemul era ciunt pentru că firmele cu profitabilitate mare alegeau 3% din încasări, iar cele cu profitabilitate mică, 16% din profit. Ambele însemnau bani mai puţini. Impozitul ar trebui impus în funcţie de profitabilitate, că dacă pui 3% din cifra de afaceri la profitabilitate su 20%, ăla ori măreşte profitabilitatea, ori pune lacăt. În schimb, la firmele cu profitabilitate de 50% sau peste, 3% impozit e o glumă bună. Ideea e că de la un sistem ciunt am trecut la alt sistem ciunt. Şi vorbesc din perspectiva omului căruia schimbarea îi e aproape indiferentă.
Alegerea sistemului se facea la inceputul anului, cand n-ai de unde sa stii ce profit vei face.
Asta ar fi corect, dacă ar fi primu’ an…totuşi, suntem vulpi bătrâne 🙂