Cum vrem să ne fie viitorii lideri? Cum să arate noua generație de activiști guvernamentali? Cine să ne reprezinte la Uniunea Europeană? Dar, în politică, cine înlocuiește generația împăienjenită în scaune încă de la Revoluție? Unul dintre răspunsuri ar putea să fie Andrei Bogdan Petre.
Constănțeanul a fost ales președinte al Consiliului Național al Elevilor (CNE) și e foarte sigur că înțelege binele și răul. Normal, are 17 ani! Îi place politica, învață la CN „Mihai Eminescu” din Constanța. Spre deosebire de majoritatea celor de-o vârstă cu el, are timp berechet să urmărească actualitățile de la televizor și din ziare.
Dezghețat, dar nu exaltat, abia la anul are de dat Bacalaureatul, deci încă e liniștit. „Nota la Bac nu e importantă, important e să-l iei”. E foarte ocupat să umble prin țară cu ședințele CNE și de aceea face pregătire în particular, la mate.
„Nu știu dacă la ora asta se mai învață. E un dezinteres al elevilor, practic nu se mai învață nimic. Există o lipsă de motivare. Pentru cei mai mulți elevi, nu contează decât Facebook și Messenger”, crede Andrei Bogdan.
CNE îi e util, pentru că vrea să urmeze Științe Politice și – de ce nu? – să intre chiar în politică. Apropo de asta, Andrei Bogdan Petre e categoric împotriva votului de la 16 ani. Cineva a propus de curând așa ceva, dar președintele CNE e convins că „mulți nu sunt capabili”.
Tânărul știe bine că liceenii nu sunt foarte interesați de activitatea Consiliului care-i reprezintă, dar CNE este luat în considerație și la Ministerul Învățământului, și la Parlament. Însăși actuala structură a anului școlar a fost propusă de CNE, iar Parlamentul a aprobat-o.
Cam ăsta a fost Divanul VIP cu Andrei Bogdan Petre, președintele Consiliului Național al Elevilor. El s-a aflat în Bacău cu treburi de alegeri în consiliile liceelor. Încă nu e un VIP în sensul clasic al cuvântului, dar statutul de lider al elevilor îl îndreptățește la un viitor în politica de vârf.
N-am nimic impotriva acestor Consilii, oricum nu le vad sensul, dar am citit pe un alt blog o porcarie emisa de CJE cu privire la un spectacol al unui liceu din Bacau. Comunistii erau minciuna in comparatie cu ei. Veneau cu propuneri de scadere de note la purtare si alte aberatii, pentru un SPECTACOL, care se desfasura in afara liceului, intr-un cadru organizat. Eu ma gandeam ca un „Consiliu al elevilor” ii ajuta si sustine elevii, nu este un calau al acestora. Imi poti spune anul in care s-au infiintat acestea, ca sa-mi dau seama cine a avut interes sa le formeze? Partidele au deja in structurile lor elevi, banuiesc ca imi vei spune ca aceste CE sunt independente( ca si Liga studentilor). Cred mai mult in eficienta si formarea elevilor prin implicare directa in activitati extrascolare, decat in sedinte interminabile, la care toata lumea casca si nu stie cum sa scape mai repede.
@Codruta: Codruta, Consiliul National al Elevilor este o structura consultativa a Ministerului Educatiei.