Comisarul-șef Oprișan: „La OTV se duc toți cei care n-au habar”

Sociabil, deloc scorțos, glumeț cu lucrurile vesele, serios cu viața, grav, când vine vorba de viață și de moarte. Pe vremuri, s-ar fi spus despre el că are origini sănătoase. A lucrat în fabrică, la IMU, după ce a picat la facultate. Acolo, a dat cioara din mână, pe vrabia de pe gard, dar a meritat. Doi ani de șaibă, școală și așteptare l-au calificat pentru școala de ofițeri.

Comisarul-șef Vasile Oprișan, inspectorul-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împlinește 50 de ani pe 1 ianuarie 2012. Nu putea să facă acest pas, fără să se vadă cu bloggerii băcăuani, la Divanul VIP.

Ofițer de carieră

În 1981, a terminat fostul Liceu Nr. 2, din Bacău. A dat la Economie Agrară, la Iași, dar a picat. Urgent, în producție, că așa erau vremurile. Fix pe 7 august, era tânăr muncitor la IMU. După mai puțin de două luni, a fost luat în armată, la Bistrița Năsăud, artilerie. În 1983, s-a întors în producție.

N-a trecut mult și i s-a oferit ocazia să facă șase luni de școală, ca să devină subofițer (se ferește să spună tablagiu, ca toată lumea), dar a făcut o alegere á-la-long. Cel care-i făcea dosarul l-a întrebat dacă n-ar vrea să fie ofițer. Pentru asta, trebuia să mai aștepte doi ani, să meargă la cursuri. Între timp, să continue cu datul la șaibă, la IMU. A ales varianta mai grea și nu-i pare rău. În 1985, a luat examenul pentru școala de la Băneasa. Acolo, a făcut carte, nu ca acum, când studenții fac școală cam din doi în doi.

E mândru că a ieșit ofițer atunci. Ca toți ofițerii de carieră, îi disprețuiește pe cei care au primit grade arzând etape. Sunt cazuri de colonei la șase ani, dar nu dă nume. Înainte, erau puțini colonei, acum e plin de comisari făcuți peste rând.

Polițist și delincvenți

În 1988, în Miliție, erau foarte puțini ofițeri, cei mai mulți erau subofițeri. Ca locotenent, a lucrat din 1988, când a terminat școala. A avut de a face cu găștile din zona Aviatori. Mama unor celebri frați interlopi a vrut să-i dea cu acid sulfuric în față, că i-a arestat copilul. N-a tras niciodată cu arma în oameni, n-a fost nevoie. Doar un foc de avertisment a tras, când a fugărit câțiva kilometri un spargător. Până la urmă, l-a prins datorită condiției fizice mai bune.

Arestări? Cel mai ușor e să prinzi un recidivist, că știe că n-are scăpare, dar unul care nu știe cum e tot încearcă, cedează mai greu. Cea mai grea arestare a făcut-o la Onești, după Revoluție, când el și puțini colegi au făcut față unor traficanți de mercur.

„Jos PCR!”

În Bacău, n-a fost Revoluție, deși acum e plin de revoluționari cu diplomă. Se cam știa încă din noiembrie că urmează ceva. Se făceau gărzi speciale noaptea, era Congresul al XIV-lea. Se simțea și în aer schimbarea, dar zvonurile din sistem erau și mai intense. Plus foarte mulți turiști polonezi, veniți cu marfă de vânzare. Într-o noapte, pe pereții actualei Primării, cineva a scris cu vopsea neagră „Jos PCR!”. Culmea, nici nu se putea șterge!

Nici măcar milițienii n-au fost lăsați să vadă mai multe, de către cei de la Securitate. Forfota la Miliție a fost maximă, iar alerta a crescut, când au apărut și manifeste cu „Jos Ceaușescu!”. Au fost strânse repede și puțini au apucat să le vadă. A avut Bacăul un erou? Comisarul-șef nu crede, e convins că turiștii aflați în tranzit au scris și împărțit manifestele. De prins, nu i-a mai prins nimeni, că a venit decembrie 1989 și s-a terminat.

„Cea mai gravă infracțiune este crima”

Cazurile celebre care se discută la televizor îl lasă rece. Pentru toate, există explicații logice, dar apar mai greu la suprafață. Se amuză când vede la OTV tot felul de „specialiști” care-și dau cu părerea, deși nu au nici cea mai mică pricepere. Chiar și experții adevărați mai pot greși. Singura infailibilă e ancheta la fața locului. Cazul „Elodia” era de mult rezolvat, dacă nu se băgau în seamă toți nepricepuții. În general, zgomotul mediatic poate afecta ancheta unui caz.

Criminalii sunt diferiți între ei și nimeni nu poate spune că e ferit de păcat. Chiar și cei mai educați oameni pot deveni criminali. La beție, de exemplu. Sau indivizi ajunși la limita răbdării, care-și fac singuri dreptate și se predau după aceea. Cazuri și cazuri. Unii mor de inimă rea și remușcări în pușcărie.

În anchetarea crimei din CFR, de anul trecut, s-a implicat personal. O fetiță de zece ani a fost ucisă și îngropată chiar de vecinul său. A fost condamnat la 25 de ani de închisoare. În astfel de cazuri, crede comisarul Oprișan, pedeapsa cu moartea ar putea fi o soluție mai bună.