Pe vremuri, era suficient să anunți un singur ziarist despre o conferință de presă, că afla toată lumea. Sunt evenimente publice utile pentru presă, deși nu iscă mari exclusivități. Concurența, bătaia erau la modul cum se tratează subiectele.
Azi, PDL invită doar ziariștii preferați, care pun întrebări comode sau care, oricum, nu publică decât materiale periate de orice urmă deranjantă. Domnul senator nu poate fi sâcâit cu rahaturi de ziarist sau – Doamne-ferește – de blogger plătit!
Răzvan înclină să creadă că de vină e PDL. Eu cred că ziariștii care participă sunt la fel de vinovați, că se complac conștient în conspirații de căcat, ședințe de spiritism pedelist convocate cu „să nu mai spui la nimeni”.
Când te lași dresat să nu mai spui nimănui despre o conferință de presă te identifici drept ziarist al PDL, fie că recunoști sau nu. În mod, voluntar, te solidarizezi cu organizatorul și înțelegi nevoia lui de a fi pupat în cur.
Mai e ceva, ce idioții de la PDL nu pricep: bloggerii n-au neapărată nevoie să fie acolo, ca să scrie. Dar e mai bine să fie, ca să se documenteze de la sursă. E mai mult interesul politicienilor.
Teoria e valabilă și pentru partidele care procedează identic.
Nu mai exista ziaristi, exista doar aplaudaci sau propagandisti atasati de cate un partid, dar scriu pe la ziare si televiziuni.